Meciul din seara aceasta, dintre Petrolul şi U Cluj, nu trebuie ratat de niciun suporter adevărat al lupilor galbeni. La ultima reprezentaţie din 2013 în faţa publicului ploieştean, Petrolul are datoria de a face spectacol şi, totodată, de a câştiga punctele puse în joc. Pentru fani, dar şi pentru antrenorul Cosmin Contra, care împlineşte astăzi 38 de ani! Pentru toate momentele frumoase pe care Petrolul le-a oferit fanilor în acest an de graţie, dar şi pentru toate momentele pe care suporterii le-au oferit Petrolului, meciul din această seară vine ca o încununare. Şi va fi spectacol, cu siguranţă, şi pe teren , dar şi în tribune. Va fi modul cel mai frumos cu putinţă în care chimia dintre echipă şi suporteri se va reliefa pe templul fotbalului ploieştean, Ilie Oană. Meciul în sine nu ar trebui să fie foarte complicat pentru Petrolul, forţa echipei antrenate de Contra fiind prea mare pentru a fi loc de vreo surpriză negativă în acest joc. Va fi interesant de urmărit dacă va fi folosit Abel Camara, portughezul având şanse mari să bifeze ultimul meci în tricoul Petrolului, aşa cum s-ar putea întâmpla şi cu Boudjemaa, aflat tot mai aproape de o despărţitre de Petrolul. De partea cealaltă, U Cluj speră că poate scoate ceva din meciul de la Ploieşti, dar în afara faptului că va scoate mingea din propria poartă nu sunt şanse prea mari să ia punct sau puncte. Chiar dacă, exceptând meciul de la Târgu Jiu, echipa şepcilor roşii a arătat un reviriment de luat în seamă. Petrolul – U Cluj se joacă diseară, de la ora 20.00, pentru fani, pentru echipă şi pentru Contra, la ceas aniversar, victoria fiind cuvântul de ordine. Să onorăm cu toţii, cum putem, ultimul spectacol de pe Ilie Oană, în acest an!