“Cuibar rotind de ape” era sintagma care exprima metafora. Aşa am învăţat noi, la şcoală. Unii au înţeles ce a vrut să spună Eminescu acolo, alţii nu, şi nici nu i-a interesat vreodată să înveţe.

Creierul lor era destinat pentru a funcţiona după alte standarde, orientat spre alte „drumuri”.

Acum, Bokila nu avea de unde să ştie el de metafora asta, dar nici nu dă senzaţia că ar fi un tip capabil să prindă lucruri de genul acesta. El şi-a creat metafora lui, în care se crede liber de contract.

Doar pentru că aşa i-a spus impresarul.

Jeremy, care duminică se gudura ca un căţeluş care fusese mângâiat de fani şi lătra că fanii Petrolului sunt senzaţionali, şi-a dat seama, luni,  că ăştia de la Petrolul vor să-l fraierească, mărindu-i clauza de reziliere.

Aşa să fie, care era problema?

Dacă ţi-e mintea să joci la Petrolul, nu ar trebui să te intereseze că îţi măreşte clubul clauza de reziliere. Dar, dacă principalul tău gând e să sari pârleazul la o echipă mai mare, atunci te deranjează. Şi nu mai dai doi bani pe fani, pe club, pe colegi şi, în general, pe nimeni în afara impresarului. Care impresar nu te apreciează pentru ceea ce eşti, ci doar te vede ca pe o sursă de venit. Iar tu, Bokila, accepţi statutul ăsta de Găină de Aur.

După ce ai mai făcut lucrul ăsta şi în iarnă, nu prea mai ai altă scuză decât aceea că IQ-ul nu prea te ajută. Nu-i bai, că sunt foarte mulţi în situaţia asta, dar ei îşi văd locul. Nu cred că sunt „little star”.

Fără Petrolul, Bokila era un nimeni. Petrolul l-a făcut ceea ce este acum. Iar drept mulţumire pentru clubul care ţi-a dat o şansă fotbalistică, tu pleci ca un mişel şi te vaiţi că oamenii sunt răi.

Sunt fani ai Petrolului care te laudă şi acum, pentru că ei au crezut sincer în tine şi te-au adulat când marcai. Iar tu, după fiecare gol, pupai stema de pe tricou, dar, de fapt, te gândeai că ţi-a mai crescut un pic cota de piaţă şi că poţi pleca mai repede.

Acum, să lămurim şi situaţia cu oamenii care conduc clubul. Evident că şi ei au greşit. În primul rând în iarnă, atunci când l-au reprimit la echipă după trei săptămâni de dispariţie, generând un precedent, doar la gândul că vor lua bani pe Bokila.

Apoi, nimeni din club nu a stat prea mult pe gânduri, nu a făcut o analiză a jucătorului, dincolo de gazon, pentru a vedea de ce era dispus clubul Zulte Waregem să renunţe la un fotbalist „aşa de valoros”. Ar fi ajuns la concluzia că belgienii nu prea ştiau cum să scape de el, tocmai pentru că şi lor le-a făcut probleme de acest gen. Tocmai de aceea,  dacă el s-ar întoarce la Waregem, probabil că ar fi direcţionat către alte zări.

Acum, şi Petrolul şi Bokila culeg ceea ce au semănat. E păcat pentru că putea fi o situaţie win-win. Era nevoie, însă, de mai multă maturitate şi din partea clubului, şi din partea lui Bokila. Ceea ce, să recunoaştem, e greu de obţinut.

Oricum, nu acesta este finalul poveştii. Deşi ar fi fost normal ca Petrolul să-l suspende pe jucător şi să pună capăt unei situaţii care a generat doar discuţii în echipă. Pentru că, dacă nu tai buruiana, te năpădeşte rapid. Iar dacă trecerea lui Bokila de la belgieni la Petrolul nu s-a făcut în mod corect, cineva de la Petrolul trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru asta.

Şi nu e deloc o metaforă!