După ce a mai avut o mică speranţă să-l recupereze măcar pe fundaşul central stânga Gabriel Frâncu, staff-ul tehnic al FC Petrolul s-a văzut nevoit, în urma unui test, sa renunţe astăzi la serviciile acestuia, contractura musculară care l-a scos pe bravul fotbalist din joc în repriza secundă a partidei de Cupa României, cu CS Mioveni, ieşind “învingătoare”, din păcate. Noroc că revine Paul Antoche, care a mai evoluat pe postul lui Frâncu! Mai mult ca sigur, el va face pereche în axul defensiv central cu Alberto Olaru, fundaş central de meserie la juniorii A ai defunctei SC FC Petrolul. Astfel încât, soluţii bune existând la îndemână, este posibil să nu se aibă probleme în apărare, chiar dacă va lipsi sigur şi Jean Prunescu, cel care aşteaptă să afle diagnosticul exact şi, implicit, perioada de recuperare aferentă. Singura problemă ar fi doar revenirea fizică şi psihică după cele 120 de minute de joc din competiţia KO..

Tocmai pentru a nu avea surprize neplăcute azi, de la ora 18.45, cea a debutului confruntării dintre FC Petrolul şi Atletic Bradu, din turul campionatului Seriei a III-a a Ligii a III-a, antrenorul principalal “lupilor” a optat pentru a opri, joi, în cantonamentul de la hotelul Central, 19 jucători, mai exact cu unul mai mult decât permite regulamentul. Iar asta tocmai pentru că Gabi Frâncu era incert. Ca noutate, după două meciuri oficiale în care a fost lăsat în afara efectivului, a revenit Georgian Păun. Faţă de meciul din Cupa României, a ieşit din lot “puştiul” Valentin Ţicu, odată cu revenirea mai sus-precizată a lui Antoche, cel pe care îl înlocuise marţi.

Atletic Bradu este o echipă bine clasată, a patra în prezent, un fel de “campioană” a remizelor, având patru până acum, alături de trei victorii şi puţine eşecuri - doar două. Argeşenii chiar şi-au depăşit, în ierarhie, condiţia efectivului avut la dispoziţie, ţinând cont că, în precedenta deplasare la Ploieşti, pentru a întâlni mai modestul “satelit” al Astrei, nu au reuşit - se putea altfel?, decât un… rezultat de egalitate. La 9 puncte în urma Petrolului, deşi pe locul de imediat de sub podium, Atletic trebuie să fie tratată totuşi cu maxima seriozitate, mai ales că oboseala de după disputa cu alţi argeşeni, cei de la CS Mioveni, poate juca feste nedorite pentru găzari.

Bizar, dacă la partida de marţi centralul a fost din Sfântu Gheorghe, Lucian Rusandu, arbitru din lotul Ligii 1, astăzi, pe arena Ilie Oană, întreaga brigadă va fi din municipiul reşedinţă al judeţului Covasna: Cristian Moldoveanu, Peter Joszef şi Roberto Ciuraru. Molodveanu şi Ciuraru sunt din efectivul Ligii a III-a, iar Peter - din cel al eşalonului imediat superior. De subliniat că meciul dintre Petrolul şi echipa din Bradu va fi preluat în direct pe primul canal al postului de televiziune Digisport.


Foto: www.fcpetrolul.ro