Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale China Open, după un meci-maraton cu Caroline Garcia, locul 15 WTA, care a durat trei ore şi 21 de minute. În urma acestei înfrângeri, Simona Halep are nevoie de o victorie în semifinala cu Jelena Ostapenko, de sâmbătă, pentru a urca pe locul 1 WTA, fără să fie obligată să câştige turneul de la Beijing.
Garcia a învins-o, după o partidă dramatică, scor 6-7 (5), 7-5, 7-6 (6), pe Svitolina şi s-a calificat în semifinalele China Open. Partida s-a încheiat după ora locală 00:30.
Svitolina a avut o minge de meci în tie-break-ul setului decisiv, pe serviciul adversarei sale, dar a ratat-o. În această partidă cele două sportive au reuşit 19 break-uri.
În penultimul act, franţuzoaica o va întâlni, sâmbătă, nu înainte de 14.30, pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 12, care a întrecut-o, în sferturi, pe compatrioata ei, Barbora Strycova, locul 29 WTA, cu scorul de 6-3, 6-4.
Pentru a deveni numărul 1 mondial, Svitolina trebuia să câştige trofeul.
În cealaltă semifinală se vor întâlni, sâmbătă, nu înainte de ora 09.30, Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi letona Jelena Ostapenko, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 9. Pentru a urca pe primul loc, Simona Halep trebuie să ajungă în finală.
Halep este pentru a patra oară la o victorie de locul 1 mondial. Ea a ratat trei ocazii până în prezent, în finala de la Roland Garros, în care a fost învinsă de Ostapenko, în sferturile turneului de la Wimbledon, când a pierdut în faţa Johannei Konta, şi în finala de la Cincinnati, în care a fost întrecută de Garbine Muguruza.
Halep, drum liber către locul 1 WTA
7 octombrie 2017
(47 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Miriuţă laudă Petrolul înaintea meciului direct
(30 august 2014 - Edi MOLDOVAN)
147 vizualizări
Selymes despre Gnohere: Măcar am ajutat Dinamo!
(8 august 2015 - Ciprian RADU)
487 vizualizări
Toţi suntem Petrolul! Interviu cu Cristi Vlad, preşedintele noului Petrolul
(30 iulie 2016 - Ciprian RADU)
1099 vizualizări
Fanatik după Mutu
(23 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
210 vizualizări
Marian Drăgulescu, singurul român calificat în finale la Campionatele Europene de gimnastică de la Cluj
(20 aprilie 2017)
161 vizualizări
Rednic înaintea meciului cu FCSB: Este un trofeu în joc! Tchite va juca titular
(4 martie 2015 - Ciprian RADU)
339 vizualizări
Petrolul. Noi parteneri, noi orizonturi: Acibadem, Cronoscar, European Drinks
(25 iunie 2015)
209 vizualizări
La mulţi ani, Mircea Anton!
(30 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
736 vizualizări
Să fim realişti!
(23 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
168 vizualizări
Adio Derby de Trap al Romaniei ! Evenimentul blocat de Jandarmeria Romana !
(4 iulie 2020)
231 vizualizări
România obţine prima medalie de la Rio. Echipa de spadă a României a câştigat medalia de aur
(12 august 2016)
618 vizualizări
Dinamo, aproape retrogradată din Liga 1. Măsura şocantă luată de DSP
(23 iulie 2020)
110 vizualizări
Băsescu l-a preferat pe Cioabă! Românii, pe Ştefănescu!
(21 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
190 vizualizări
10 cluburi din Liga I solicită renunţarea la regula fotbalistului U21 şi ameninţă cu proteste
(11 iulie 2016)
778 vizualizări
Şi compania Phoenixy contribuie la renaşterea Petrolului. Cel mai nou parteneriat al lupilor
(23 iunie 2015)
154 vizualizări
CSM Ploieşti joacă şi turul al doilea din EHF. Condiţiile dublei cu Iuventa Michalovce
(26 septembrie 2016)
346 vizualizări
Mesajul a fost “recepţionat”: Puţine bilete vândute pentru meciul cu CS U Craiova
(19 septembrie 2015)
440 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole