Considerată de specialişti a fi favorita nr.1 a turneului feminin de Grand Slam de la US Open, jucătoarea hispano-venezueleană Garbine Muguruza (locul 1 în clasamentul WTA LIVE), câştigătoare la Wimbledon, a fost invinsă în mod total suprinzător, în optimile de finală, de cehoaica Petra Kvitova (nr. 14 mondial WTA).
Surpriza e cu atât mai mare cu cât Kvitova a făcut o pauză de mai bine de 6 luni, în urma atacului căreia i-a căzut victimă iarna trecută. Rezultat : Petra Kvitova – Garbine Muguruza 7-6 (3), 6-3.
În setul doi Muguruza a început cu un break şi părea să îşi revină, însă au urmat două break-uri succesive ale cehoaicei, care nu a mai cedat nimic pe serviciul său până a ajuns la 6-3 şi a tranşat, astfel, partida.
În sferturi de finală Petra Kvitova (foto, în stânga) va juca cu finalista de la Wimbledon, Venus Williams, 37 de ani, nr.39 WTA, fostă nr.1 mondial şi de 14 ori câştigătoare a turneelor de Grand Slam, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open, între 1999 şi 2016.
Într-un alt meci din sferturile de finală, la feminin, se vor duela Sloane Stephens, SUA (83 WTA) – Anastasija Sevastova (16 WTA) din Letonia. Raemintim că majoritatea marilor favorite au fost eliminate de la US Open, unele chiar din primul tur. Astfel, au părăsit competiţia nume de răsunet precum Konta, Kerber, Halep, Sharapova, Muguruza şi altele.
Favoritele cad pe capete la US Open: pleacă şi Muguruza
5 septembrie 2017
(44 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Simona Halep a câştigat primul trofeu din 2015
(10 ianuarie 2015)
70 vizualizări
Aventura continuă: Neptun Constanţa – CSM Ploieşti (duminică, ora 12.00)
(14 noiembrie 2014)
92 vizualizări
Fed Cup: România a pierdut confruntarea cu Cehia. DECLARAŢII
(8 februarie 2016)
225 vizualizări
O delegaţie UEFA a venit degeaba la Bucureşti să vadă stadioanele pentru EURO 2020
(13 noiembrie 2018)
101 vizualizări
Câştigătorii biletelor la meciul România - Italia (tineret)
(13 august 2014)
225 vizualizări
Mulţescu, atac dur la conducerea Petrolului
(25 octombrie 2015)
295 vizualizări
Are nevoie Petrolul de Daniel Chiriţă?
(29 septembrie 2016 - Ciprian RADU)
519 vizualizări
Liga 1 în afara României?! Propunerea-surpriză agreată azi de toate cluburile
(22 aprilie 2020)
167 vizualizări
Alin Petrache, noul preşedinte al COSR
(29 mai 2014)
50 vizualizări
Mari maeştri la minifotbal! România a câştigat Campionatul European. Din nou!
(1 decembrie 2014)
85 vizualizări
Teixeira, aproape de Astra Giurgiu
(2 iulie 2015)
506 vizualizări
Geraldo, în vizită la fratele său
(18 ianuarie 2015)
478 vizualizări
Petrolul vrea să facă parteneriat cu o fostă campioană a Africii. Lupii vor disputa şi un amical cu Asante Kotoko
(21 aprilie 2015)
479 vizualizări
Fotogalerie: Primire entuziastă pentru jucătorii Petrolului la Liceul „Victor Slăvescu“ din Ploieşti
(22 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
2077 vizualizări
Lupii Galbeni au nevoie de ajutor pentru a pregăti COREGRAFIA ANULUI!
(18 iunie 2017)
1040 vizualizări
Grozave speranţe am avut!
(30 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
192 vizualizări
Se face! Copiii Petrolului vor fi adoptaţi de CSM Ploieşti
(26 iulie 2016)
254 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024