Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a numit-o pe Gabriela Szabo în funcţia de director general al Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, pe o perioadă de maxim un an, după ce la începutul lunii iunie l-a demis pe Alin Petrache din această funcţie pentru „cheltuieli iresponsabile”
.Avem acum la conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti un director cu experienţă sportivă de nivel mondial, o sportivă care a fost desemnată în urmă cu câţiva ani cea mai bună atletă din lume, fiind medaliată în repetate rânduri în cadrul olimpiadelor şi totodată deţinătoarea unor recorduri mondiale importante. Sub conducerea doamnei Szabo sper ca CSM Bucureşti să devină punct de reper în sportul românesc şi, de ce nu, în sportul mondial”, a declarat Gabriela Firea, conform unui comunicat al PMB.
Gabriela Szabo a fost numită în 1999 cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei. A stabilit mai multe recorduri mondiale şi a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta, de bronz la Sydney şi trei medalii de aur la Campionatele Mondiale în aer liber la Atena, Sevilla şi Edmonton, conform municipalităţii. Gabriela Szabo a fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada 2014-2015, în Guvernul Ponta.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis, la începutul lunii iunie, pe Alin Petrache de la conducerea CSM Bucureşti, pentru intenţia de a cheltui "iresponsabil” peste jumătate de milion de euro pentru organizarea unui eveniment “faraonic” pentru aniversarea a zece ani de existenţă a clubului.
Gabriela Szabo a fost numită în funcţia de director general al CSM Bucureşti
2 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- gabriela szabo,
- csm bucuresti,
- sport,
- director,
- functie,
- firea
(336 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rezultatele din Liga Campionilor şi programul meciurilor de miercuri
(10 decembrie 2014)
413 vizualizări
Halep câştigă primul Grand Slam din carieră!Meci incredibil la Roland Garros
(9 iunie 2018)
1077 vizualizări
Alte meciuri test pentru CSM Ploieşti
(23 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
77 vizualizări
Cum au ajuns suporterii să-l confunde pe Velasco cu un craiovean
(24 septembrie 2015 - Ciprian RADU)
192 vizualizări
Handbal feminin: Mihaela Tivadar a semnat cu CSM Ploieşti!
(21 iulie 2015)
131 vizualizări
Scandal monstru la CSM Ploieşti/Simona Gogîrlă a fost dată afară
(30 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
642 vizualizări
Ponturile zilei - 3 martie 2014
(3 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
160 vizualizări
Turneul Campioanelor: Simona Halep o învinge pe Caroline Garcia
(23 octombrie 2017)
35 vizualizări
Gimnastica ritmică ploieşteană, la MTK Cup
(12 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
152 vizualizări
Iordănescu, discurs halucinant: Nu ne reproşăm nimic!
(20 iunie 2016)
338 vizualizări
Bilete pentru meciul România – Insulele Feroe (stadionul Ilie Oană, duminică, ora 19.00)
(24 martie 2015)
219 vizualizări
Ce este CBD şi de ce este atât de important, acum că este legal de utilizat la Jocurile Olimpice? Mică introducere despre CBD, sport şi legile din România
(20 ianuarie 2022)
89 vizualizări
OFICIAL! Mircea Rednic este noul antrenor al Petrolului
(10 ianuarie 2015)
184 vizualizări
Augustin Iancu: Nu noi am dat-o afară pe doamna Gogîrlă!
(30 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
516 vizualizări
Liga C Prahova, rezultate şi clasamente
(10 iunie 2014)
199 vizualizări
Duel românesc pe zgura de la Roma: Simona Halep, victorie în faţa Alexandrei Dulgheru - 6 - 1, 6 - 0
(15 mai 2015)
34 vizualizări
Arătaţi-le ce înseamnă Petrolul!
(24 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
261 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024