La 55 de kilometri distanţă de Ploieşti, pe arena din Răcari, susţinută de peste 1.500 de suporteri absolut fabuloşi, frenetici de la momentul sosirii lor acolo şi până dupa ultimul fluier al arbitrului primei manşe a barajului de promovare în Liga a III-a, FC Petrolul a luat o opţiune decisivă pentru accederea în al treilea eşalon naţional. Câştigând cu scorul de 3-0, după o primă repriză fără gol marcat, meciul cu echipa campioană a judeţului Dâmboviţa, Dentaş Tărtăşeşti, petroliştii se pregătesc deja de marea sărbătoare de pe 24 iunie, de pe “Ilie Oană”. Însă, nu a fost chiar aşa de uşor precum a arătat-o rezultatul final!



Formaţie ce-a rezistat în prima parte a jocului, Dentaş a cedat însă imediat după pauză, după un scenariu pe care l-am mai întâlnit în destule alte dispute din ediţia 2016-2017 ale Petrolului ’52, în campionatul Ligii A Prahova. Un scenariu în care “lupii” dominau primele 45 de  minute, dar ratau ocaziile avute, dar luau apoi distanţă serios, “spărgând gheaţa” imediat la reluare şi distanţându-se clar pe tabelă. Respectându-şi titulatura de cel mai bun fotbalist al Petrolului din acest sezon, obţinută în urma tuturor sondajelor, căpitanul Claudiu Tudor a deschis drumul spre… Liga a III-a, cu un şut senzaţional de la 25 de metri, din lateral stânga, balonul intrând direct în vinclul opus! Splendid gol! Era minutul 47 şi fantastica galerie îşi arunca, pentru prima oară, eşarfele spre cer!

Trupă tenace, dar cu “benzina” tot mai pe consumate, Dentaşul a început să dea rateuri. Şi-a pierdut, cu timpul, nu numai “combustibilul”, ci şi capul, fundaşul Bogdan Stoian primind două avertismente (54-59) din partea centralui din Cernica, Ionuţ Coza, cel care l-a înlocuit pe buzoianul Laurenţiu Ionaşcu, delegat iniţial la joc. Din acel moment a fost limpede că terenul se va înclina cu totul spre poarta bravului Cosmin Curiman. Cel care nu s-a mai putut opune astfel reluării din careul mic a lui Jean Prunescu (69), după o recentrare cu capul a lui Daniel Chiriţă, la o fază fixă, şi nici şutului la colţul scurt al lui Nini Popescu (86), după o acţiune individuală de toată frumuseţea. La 3-0 se poate spune, fără teama de a greşi, că Petrolul este promovată 99,99% în al treilea eşalonj naţional, “miracolul de la Tărtăşeşti” - de care a scris un cotidian national - neputând produce de două ori!

Sâmbătă, 24 iunie, la Ploieşti, pe arena Ilie Oană, care trebuie asaltată, atunci, de petrolişti, acum nemaiexistând nicio scuză, niciun alibi, fiindcă s-au adjudecat şi mărcile şi s-a câştigat şi turul barajului, manşa a doua va debuta de la ora 20.00 şi va fi urmată, evident, de bifarea primului obiectiv din targetul “promovare an de an”!

Dentaş: Curiman - Micu (77, Manea), M. Sandu (cpt) , Stoian, D. Tudor - Costea (52, Fl. Sandu), Penescu (75, Ana), Dobre, Badea - Zaharia (63, Mustafa), Leţu. Antrenor: Marius Stănică.

FC Petrolul: Marinică - Catană, Prunescu, Frâncu, Velisar - Tudor (cpt), Chiriţă (89, Niţescu) - Popescu, Păun (75, Alecsandru), Gheorghe (82, Jipa) - Stănescu (77, Vintilă). Antrenor: Octavian Grigore.

Cartonaşe galbene: Leţu (29), Dobre (51), Stoian (54 şi 59), M. Sandu (66), Păun (73).

Cartonaş roşu: Stoian (59).

Au arbitrat: Ionuţ Coza (Cernica) - Ionuţ Marius Bobe (Videle) şi Ionuţ Babadac (Alexandria).

Observatori: Sorin Cojocaru, pentru joc, şi Corneliu Fecioru, pentru arbitraj (ambii Bucureşti).


Foto: Justin Gafiuc