Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în finala French Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2. Halep va evolua din nou pentru trofeul Suzanne Lenglen, după ce a ratat câştigarea lui în 2014, când a pierdut în faţa rusoaicei Maria Şarapova.
Deşi a pierdut un set, Halep a evoluat foarte bine în partida cu sportiva cehă, pe care o mai învinsese de patru ori din cinci întâlniri, niciuna însă pe zgură. Jucătoarea română nu a făcut un meci eroic, ci unul tactic foarte bun, inteligent, fără a se panica sau enerva în momentele în care Pliskova a evoluat mai bine. Românca a confirmat previziunile specialiştilor şi a ajuns în finala celui de-al doilea Grand Slam al anului, care va încheia un sezon de excepţie pentru ea pe zgură, cu doar două înfrângeri până acum
Primul set a curs firesc în favoarea româncei, pentru că Halep a jucat exact, calm şi a servit mai bine decât adversara. Lipsită de mobilitate şi cu un bagaj tehnic mai sărac, Pliskova nu s-a putut baza în acest set nici pe atuurile ei, serviciul şi lovitura de dreapta. Serviciul a avut o proporţie mică de reuşită a primului, iar cu dreapta a greşit mult.
Halep a căutat şi a reuşit să crească durata schimburilor, înălţimea şi profunzimea mingilor, să deschidă unghiurile şi să o mişte pe teren cât mai mult pe Pliskova, pentru a o împiedica pe aceasta să lovească din poziţii confortabile.
Românca a obţinut break-ul în ghemul al treilea, apoi a anulat două mingi de rebreak pentru a face diferenţa de 3-1. Ţinându-şi bine serviciul, Halep a păstrat avantajul până la finalul setului, pe care l-a câştigat cu 6-4, în 43 de minute.
Situaţia s-a schimbat la 180 de grade în setul secund. Pliskova s-a mişcat mai mult, a lovit mai tare şi mai precis, a venit la fileu, servind mai bine în acelaşi timp, mai ales cu al doilea. Halep nu a mai reuşit să contracareze forţa loviturilor adversarei, iar numărul erorilor comise de ea a crescut. Tot un break a făcut diferenţa, pe care Pliskova l-a obţinut în ghemul al şaselea. La 5-2, sportiva cehă a ratat o minge de set. Ea a pus capăt setului în ghemul următor, câştigând cu 6-3, după alte 32 de minute.
În decisiv, Halep a jucat chiar mai bine decât în primul set, a putut să revină la planul iniţial şi să se impună. Ea a reuşit câteva execuţii extraordinare care au descumpănit-o pe rivală. Sportiva română a fcăut break-ul la 2-1 şi a condus cu 4-1 apoi. Pliskova a câştigat pe propiul serviciu şi imediat a făcut şi ea break. A fost ultimul ei ghem de pe tabelă, pentru că Halep le-a câştigat pe următoarele şi a încheiat decisvul, cu 6-3, după două ore de la start.
În ultimul act, Halep va juca, sâmbătă, de la ora 16.00, în premieră, împotriva sportivei letone Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Ostapenko a împlinit, joi, 20 de ani, în ziua în care a învins-o cu scorul de 7-6 (4), 3-6, 6-3 pe elveţianca Timea Bacsinszky, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30, calificându-se pentru prima dată în finala unui Grand Slam. Tânăra letonă nu are niciun trofeu în palmares, de când evoluează ca profesionistă.
Calificarea în finală este recompensată la Roland Garros cu 1.060.000 de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 2,1 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.
Halep, din nou în finală la Roland Garros
8 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- halep,
- finala,
- roland garros,
- calificare,
- tenis,
- wta
(373 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Schumacher, mesaj pentru conducere: Vreau să rămână Zoubir şi Moussa!
(6 ianuarie 2016)
198 vizualizări
Fanii unei echipe de fotbal din Italia, despăgubiţi cu 400 de euro
(10 octombrie 2015)
115 vizualizări
Petrolul: Bilete pentru meciul cu Pandurii
(2 aprilie 2015)
499 vizualizări
Alianţa contracandidatelor împotriva lupilor? Lucian Rădulescu: Să nu se gândească nimeni că Petrolul va accepta aşa ceva!
(8 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
625 vizualizări
Suporterii Petrolului rămân stăpâni în Ploieşti!
(19 august 2014 - Edi MOLDOVAN)
814 vizualizări
Propunerea Petrolului pentru titlul de golgheter: Toto Tamuz
(21 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
206 vizualizări
Terek Groznîi vrea să dea trei milioane de euro pentru Grozav
(27 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
198 vizualizări
Dan Dorobeţ, în locul lui Cristi Vlad, la Petrolul
(10 septembrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
979 vizualizări
Concurs naţional de table la Buşteni
(7 noiembrie 2014 - Răzvan BUNEA)
170 vizualizări
Excelent! Petrolul a renunţat la Gnohere
(16 iulie 2015 - Ciprian RADU)
538 vizualizări
Un fost antrenor al Petrolului Ploieşti riscă să ajungă la închisoare
(3 octombrie 2017)
443 vizualizări
Grozav, produs de export
(15 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
201 vizualizări
Simona Halep, cu probleme musculare, se califică greu în turul al treilea al Miami Open
(23 martie 2018)
66 vizualizări
Istvan Kovacs va da startul Campionatului European U21
(15 iunie 2019)
50 vizualizări
Astăzi este ziua unei legende. Mircea Dridea a împlinit 79 de ani
(7 aprilie 2016 - Ciprian RADU)
332 vizualizări
O veste bună pentru petrolişti: Teixeira a fost cooptat în lot. Şi una proastă: Cartea verde a lui Vasilache nu a sosit
(26 februarie 2015 - Ciprian RADU)
630 vizualizări
Petrolul, o jumătate de lună plină de meciuri oficiale!
(2 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
400 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024