Amânarea acordării mărcilor clubului Petrolul 52 a stârnit nemulţumirea suporterilor Lupilor Galbeni. Uniunea Suporterilor Petrolişti a emis un comunicat de presă pe care îl publicăm integral:

„Vorbe multe, cuvinte puţine…

Cam acesta ar fi rezumatul întâlnirilor de vineri, 26 mai, şi miercuri, 31 mai, organizate la iniţiativa USP pentru a rezolva în mod legal şi rapid problema cedării de către Primăria Municipiului Ploieşti a dreptului de folosinţă a mărcilor Petrolul către ACS Petrolul 52. La ele au participat reprezentanţii USP – George Andone (ADGA), Mugur Oprescu (LSCT) şi Dragoş Machitescu (Nodul Petrolist) şi reprezentanţii clubului Petrolul ‘52 – Mircea Dridea, Preşedinte de Onoare şi Cristi Vlad, Preşedinte. Preşedintele Cristi Vlad a invitat la aceste discuţii şi jurişti ai grupului Veolia, care şi-au luat foarte în serios rolul de sponsor al echipei, punând umărul din toate puterile la lămurirea aspectelor juridice ale cedării dreptului de folosinţă a mărcilor Petrolul.

1. Întâlnirea de vineri, 26 mai.

De la bun început s-a agreat că întâlnirea de vineri nu avea un caracter public, Primarul Municipiului Ploieşti având doar o întâlnire privată cu reprezentanţii suporterilor şi ai clubului, urmând ca întâlnirea publică să aibă loc miercuri, 31 mai, când vor participa şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale. S-a dorit ca întâlnirea să îşi menţină caracterul privat, de aceea să se desfăşoare fără reprezentanţii presei, urmând ca reprezentanţii presei să aibă acces la întâlnirea oficială de miercuri.

Primarul Municipiului Ploieşti, dl. Adrian Dobre, a confirmat că Raportul de Evaluare al mărcilor Petrolul este în acest moment predat în mod oficial. Există însă o reticentă ridicată de Primărie, legată de faptul că evaluatorul a propus o singură metodă de evaluare în cadrul raportului. În acest sens, Primăria a simţit nevoia unor clarificări referitoare la procedura de evaluare, cerere trimisă în scris evaluatorului. Ca urmare a acestei cereri evaluatorul a solicitat documente suplimentare de la Primărie, care, de fapt, aveam să aflăm miercuri, trebuiau şi trebuie cerute de la Via Insolv. În acest moment se aşteaptă răspunsul oficial al evaluatorului cu privire la solicitarea Primăriei, sperându-se că până la întâlnirea oficială de miercuri acesta să dea răspunsul care să aducă clarificările necesare.

Primăria doreşte să cesioneze dreptul de folosinţă a mărcilor Petrolul pe bază de licitaţie publică. Juristul Veolia a anunţat că a fost studiată cu atenţie problema mărcilor şi că există o cale legală de încredinţare directă, provizorie, pentru un an, a dreptului de folosire a acestora. Tot la întâlnirea oficială de miercuri, juriştii de la Veolia doresc să prezinte în mod oficial propunerea fundamentată juridic pentru încredinţarea directă, provizorie, pentru un an, a dreptului de folosire a mărcilor Petrolul către ACS Petrolul 52.

Reprezentanţii USP şi ai ACS Petrolul 52 şi-au manifestat dorinţa ca împreună cu Primăria să fie găsită calea legală de obţinere a dreptului de folosinţă a marcillor Petrolul până la data de 15 iunie când va avea loc înscrierea oficială a echipei în meciul de baraj pentru accederea în Liga a 3-a, astfel încât începând cu meciurile de baraj şi apoi cu Liga a 3-a echipa să redevină în mod oficial PETROLUL PLOIEŞTI.

2. Întâlnirile de miercuri, 31 mai

Miercuri, 31 mai, la ora 11:00 a avut loc întâlnirea oficială a delegaţilor USP şi ai ACS Petrolul 52 (aceiaşi de vineri), cu membri ai autorităţii locale, primarul Adrian Dobre fiind însoţit de viceprimarii Cristian Ganea şi George Până, secretarul primăriei Anabell Mantoiu, directorul economic Nicoleta Craciunoiu, precum şi de reprezentanţi ai partidelor reprezentate în Consiliul Local.

Primarul Adrian Dobre, după ce vineri îşi exprimase convingerea că până miercuri vor veni clarificările solicitate din partea evaluatorului, a menţionat că marţi a reuşit să ia legătura cu acesta şi că în termen de zece zile va sosi răspunsul solicitat.

Conform promisiunii făcute vineri, reprezentanţii Veolia au venit cu propunerea fundamentată juridic prin care se solicita încredinţarea directă, provizorie, pe un an, a mărcilor Petrolul către ACS Petrolul 52, propunere considerată însă fără fundament juridic de către secretarul primăriei.

După lungi şi sterile discuţii (împănate en gros cu ciupituri politice şi replici acide între distinşii politicieni), s-a convenit ca marţi, 6 iunie 2017, ora 11:00, să fie organizată o nouă întâlnire de lucru în care să se analizeze în continuare (în ciuda celor zece luni scurse deja de la prima discuţie oficială pe această temă) modalitatea rapidă de acordare provizorie a dreptului de folosinţă a mărcilor Petrolul către ACS Petrolul 52, până la finalizarea evaluării şi a procedurilor legale în vederea cesionarii (şedinţa de Consiliu Local pentru aprobarea raportului de evaluare, elaborarea caietului de sarcini pentru licitarea dreptului de folosinţă a mărcilor Petrolul, organizarea licitaţiei propriu-zise, s.a.m.d.). Timpul până la înscrierea la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a organizat sub tutela FRF este extrem de scurt pentru un astfel de proces.

Având în vedere toate acestea, Uniunea Suporterilor Petrolişti îşi manifesta, încă o dată, stupefacţia, pentru modul în care este tratată de către autoritatea publică locală această problemă extrem de stringentă pentru o mare masă a cetăţenilor Ploiestiului, şi adresează reprezentanţilor Primăriei Municipiului Ploieşti următoarea întrebare în mod public:

Este legală din punct de vedere juridic şi economic, încredinţarea directă către ACS Petrolul 52 a mărcilor Petrolul având ca fundament juridic Legea 84/1998 şi Legea 1134/2010?

În final, vrem să asigurăm întreaga suflare petrolistă că lupta începută în iulie 2016 continuă şi că USP a fost, este şi va fi acolo, în prima linie a acestui război dificil şi de uzură. Până la izbândă finală…Dar mai ales după aceea!

În cazul în care, dacă până la termenul limită în care FRF va solicita înscrierea în competiţie a cluburilor de fotbal participante în Liga a 3-a , ACS Petrolul 52 Ploieşti nu va avea dreptul de folosinţă a mărcilor Petrolul, ne rezervăm dreptul de a organiza mişcări legale de protest la care vor fi chemaţi să participe toţi cei care iubesc necondiţionat unică echipa de fotbal Petrolul Ploieşti.

Mulţumim,

Uniunea Suporterilor Petrolişti”