Fidel principiului de a-i vedea, până la final de sezon, în cât mai multe meciuri pe toţi jucătorii din lotul Petrolului ‘52, Octavian Grigore i-a lăsat în afara lotului de 18, pentru partida din etapa a XXV-a, de pe arena Ilie Oană, cu CSO Tricolorul Breaza, pe trei dintre titularii inamovibili. Astfel, în afara lui Dănuţ Iancu şi Valentin Ursu, vor mai lua loc în tribună şi portarul Ionuţ Marinică, şi fundaşul central-mijlocaş la închidere Daniel Chiriţă, şi coordonatorul-căpitan Claudiu Tudor. Drept urmare, suporterii găzarilor vor avea parte sâmbătă, de la ora 18.00, de un prim “11” inedit al favoriţilor lor. Per total, Tavi Grigore a optat pentru doi apărători ai buturilor, şapte fundaşi, unii dintre ei putând însă “urca” în postură de mijlocaş central sau de bandă, cinci mijlocaşi şi trei atacanţi.
Adversara din prima zi a week-endului, Tricolorul Breaza, nu mai este chiar echipa care, în tur, a fost aproape, pe propriul teren, să administreze primul eşec al “galben-albaştrilor”, Michel Jipa egalând spre finalul unui meci desfăşurat pe un noroi de nedescris! A fost 1-1, iar acum, cu siguranţă, petroliştii îşi doresc să învingă. Mai mult, aflaţi la doar patru goluri de borna 100 de reuşite, în acest campionat al Ligii A Prahova, “galben-albaştrii” visează s-o atingă acasă, în faţa devotaţilor fani ai lor. Aflată în partea de jos a ierarhiei, locul 11, din 16 combatante, trupa lui Florin Stăncioiu nu are totuşi emoţii în privinţa menţinerii în acelaşi eşalon, fiind de sperat, pe cale de consecinţă, că va contribui, după posibilităţi, la un spectacol sportiv gustat de numeroşii - aşa vor organizatorii meciului - iubitori de galben şi albastru.
Partida de pe “Ilie Oană” va fi condusă de către Mădălin Dicu, din Bucov, care va fi asistat la cele două linii de Diana Bianca Florea (Ploieşti) şi Alexandru Chioibaşu (Adâncata, judeţul Ialomiţa), observator urmând a fi Decu Crângaşu, fratele mai mare al preşedintelui AJF Prahova, Silviu Crângaşu. Fost jucător al Petrolului de altădată, Decu Crângaşu revine în aceeaşi postură, după ce a monitorizat, pe acelaşi stadion, duelul dintre “lupi” şi CS Ceptura.
Foto: www.republicanii.ro
Fără Daniel Chiriţă, Claudiu Tudor şi Marinică, spre borna 100!
6 mai 2017
(447 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Vivi Răchită se vrea conducător la Petrolul. Capră îl evită?
(9 ianuarie 2016)
263 vizualizări
Alegerile modifică programul etapei a 13-a. Când joacă Petrolul
(17 octombrie 2014)
300 vizualizări
UEFA EURO 2020 - Emoţii, Pasiune şi Extaz
(12 iulie 2021)
37 vizualizări
Duminică, pe Hipodrom, „Premiul Municipiului Ploieşti”! În premieră, curse demonstrative de galop!
(10 noiembrie 2017)
682 vizualizări
Matematica lui Selymes: N-avem un punct, avem şapte!
(15 august 2015)
233 vizualizări
Scrisoarea unui copil petrolist pentru Leo Grozavu:„Sunt dispus să vă dau alocaţia, dacă plecaţi!”
(8 octombrie 2018)
849 vizualizări
PROGRAMUL COMPLET al Campionatului European din Franţa
(31 mai 2016)
512 vizualizări
INCREDIBIL! Petrolul A DEPUS CERERE DE INTRARE ÎN INSOLVENŢĂ!
(5 februarie 2015)
727 vizualizări
Simona Halep, înlocuită de Mihaela Buzărnescu în echipa României de Cupa Federaţiei
(5 februarie 2018)
461 vizualizări
Doi atleţi români calificaţi la Rio au fost depistaţi pozitiv
(13 mai 2016)
477 vizualizări
Petrolul: Iulian Ilie a înscris pentru selecţionata U15
(29 octombrie 2014)
293 vizualizări
Partidă de fotbal din Liga 1 intreruptă in minutul 26 din cauza scandărilor xenofobe
(29 ianuarie 2023 - Cristina IANCU)
69 vizualizări
Croaţia, ce echipă! Primul loc în grupă după victoria cu Spania!
(22 iunie 2016)
74 vizualizări
Asesoft a aflat care îi sunt adversarii în Eurocup
(29 septembrie 2014)
35 vizualizări
Hipodromul Ploieşti: Over Jet s-a impus clar în „Premiul Danezul”!
(10 iunie 2018)
838 vizualizări
Michael Phelps şi-a anunţat retragerea din activitate, după ce a câştigat cinci titluri olimpice la Rio de Janeiro
(16 august 2016)
246 vizualizări
Mulţescu a luat foc la meciul cu Gazul: i-a certat pe Teixeira şi pe Priso
(5 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
560 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole