La 60 de ani de la precedenta ediţie găzduită de România, Europenele de gimnastică artistică debutează astăzi în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

La startul întrecerii sunt 274 de sportivi din 37 de ţări. 168 de gimnaşti şi 106 gimnaste se vor întrece în primul concurs important din noul ciclu olimpic. La Cluj se vor face primii paşi către JO 2020, de la Tokyo.

Eleftherios Petrounias (Grecia, la inele), Oleg Verniaev (Ucraina, la paralele) şi Sanne Wevers (Olanda, la bârnă) sunt cei trei campioni olimpici de la Rio 2016 care vor putea fi urmăriţi între 19 şi 23 aprilie, în România.

Concursul este unul individual. Nu vor avea loc întrecerea pe echipe, nici la feminin, nici la masculin, aceste competiţii având loc o dată la doi ani.

Europenele de la Cluj încep cu o sesiune de calificări (miercuri la masculin şi joi la feminin), în urma cărora vor fi aleşi cei mai buni 24 de sportivi la fiecare aparat. Sportivii cu cele mai bune note, dar nu mai mulţi de doi pentru fiecare ţară, vor concura, vineri, în probele de individual compus.

În finalele pe aparate se califică cei mai buni 8 sportivi. Medaliile se vor decerna sâmbătă şi duminică.

După absenţa de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, România va fi reprezentată la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crişan, Larisa Iordache şi Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurenţiu Nistor şi Andrei Ursache.

România a mai găzduit Europenele de Gimnastică Artistică şi în 1957, în Sala Floreasca, din Bucureşti. Atunci, România obţinea medalii de argint şi bronz, atât la individual compus, cât şi la toate aparatele, prin două gimnaste: Sonia Iovan şi Elena Leuştean. Erau primele din istoria acestui glorios sport pentru România.

Organizarea ediţiei 2017 a Campionatelor Europene a fost iniţial acordată de Uniunea Europeană de Gimnastică municipiului Bucureşti. Ulterior, competiţia a fost mutată la Cluj-Napoca deoarece Primăria Capitalei a ignorat competiţia şi întârzie construcţia unei săli polivalente la nivel european.

La ediţia Europenelor de anul trecut, de la Berna, România a obţinut două medalii de argint, prin Marian Drăgulescu (sol şi sărituri), două de bronz, prin Cătălina Ponor (sol şi bârnă).