Ca de obicei, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova programează etapa care ar fi trebuit să aibă loc în week-endul pascal să se desfăşoare în Vinerea Mare. Cu excepţia meciului de pe arena Ilie Oană al Petrolului ’52, contra echipei CS Ceptura, care va debuta la ora 18.00, toate celelalte partide ale rundei cu numărul 22 vor începe cu un ceas mai devreme.
Cel mai echilibrat joc din jumătatea de sus a ierarhiei la zi se anunţă a fi cel de la Băneşti-Urleta, opunând echipe locale, AFC, pe Petrolul Băicoi, dar nici confruntarea de la Vălenii de Munte, dintre CSO Tricolorul şi ocupanta locului secund, CS Blejoi, nu se anunţă deloc uşoară pentru Irinel Dumitru şi coechipierii săi.
Dacă, în ceea ce priveşte disputa dintre trupa antrenată de Tavi Grigore şi Gică Liliac şi cea de la Ceptura nu există dubii cine are statutul de mare favorită, oaspeţilor urmând a le lipsi şi trei titulari, mai sunt şi alte dueluri cu învingători aprioric scontaţi: CS Cornu în dauna “lanternei roşii”, Unirea Cocorăştii Colţ, avantajul terenului propriu fiind un atu în plus pentru formaţia pregătită de Nicolae Vereu şi Ionuţ Pârvan, CSO Plopeni, care va fi gazda echipei AS Tufeni-Băicoi, este superioară grupării patronate de Daniel Chiriţă, iar CS Păuleşti emite pretenţii la trei puncte în deplasare, cu CS Măneşti 2013 Coada Izvorului, chiar dacă oaspeţii sunt în formă.
În sfârşit, această etapă programează şi două întâlniri între trupe din jumătatea de jos a clasamentului, cu gazdele în rol de favorite: Avântul Măneciu - AFC Brebu şi CSO Tricolorul Breaza - Unirea Urlaţi. Însă, aşa cum s-a mai întâmplat, socoteala de acasă nu s-a potrivit mereu cu aceea din târg, nu o dată apărând şi surprize. Fiind vorba despre fotbalul amator, cu jucători care au serviciu, oboseala de acolo îşi cam spune cuvântul pe teren, atunci când meciurile se joacă vinerea!
Partida Petrolului ’52, contra Cepturei, va fi condus de o brigadă care îl va avea la centru pe Mihai Safta, care va fi asistat de Eduard Neagu, din Poienarii Apostoli, şi Gabriel Ţene (Alexandria), trimisul instituţiei din strada Pielari urmând a fi Decu Crângaşu, din Ploieşti.
Foto: www.republicanii.ro
CS Ceptura va fi... iepuraşul Petrolului 52?
13 aprilie 2017
(334 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Simona Halep, locul 3 WTA, Ana Bogdan şi Monica Niculescu au ieşit din Top 100 WTA
(4 februarie 2019)
47 vizualizări
Prezentarea lui Mutu pe Ilie Oană, mâine
(13 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
259 vizualizări
Simona Halep şi Sorana Cîrstea, spectacol şi victorii la Madrid
(6 mai 2018)
105 vizualizări
Simona Halep, în turul al treilea al AusOpen
(17 ianuarie 2019)
64 vizualizări
Pandurii le-au pus gând rău lupilor. Ce spun oltenii înaintea meciului cu Petrolul
(6 aprilie 2015)
309 vizualizări
A fost stabilit programul Ligii I! Datele noului sezon
(12 iulie 2016)
510 vizualizări
Răzvan Burleanu a câştigat un nou mandat de preşedinte al FRF
(18 aprilie 2018)
70 vizualizări
Victorie la Saelele şi lupta pentru promovare s-a redus la doi: Petrolul şi Alexandria!
(22 octombrie 2017 - Dragoș TRESTIOREANU)
961 vizualizări
Vivi Răchită se vrea conducător la Petrolul. Capră îl evită?
(9 ianuarie 2016)
263 vizualizări
Încă o tragedie în lumea fotbalului: Brazilianul Bernardo Ribeiro a murit pe teren în timpul unui meci amical
(9 mai 2016)
465 vizualizări
ASESOFT învinsă la scor la Târgu Mureş
(15 februarie 2014)
118 vizualizări
Selymes va fi noul antrenor al Petrolului. Sinescu, secund
(30 mai 2015 - Ciprian RADU)
651 vizualizări
Asesoft participă la turneul de la Craiova
(11 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
68 vizualizări
CSM Ploieşti- victorie la debutul în cupele europene!
(11 septembrie 2016)
257 vizualizări
S-a stins o stea! Legendarul Muhammad Ali a încetat din viaţă
(4 iunie 2016)
408 vizualizări
Zvonurile nu se adeveresc!Antrenorul Tavi Grigore nu a fost şi nu va fi demis de la Petrolul
(24 septembrie 2017)
1533 vizualizări
Simona Halep revine în lotul tricolor pentru FED CUP!
(7 iunie 2015)
247 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024