Cu un lot de 26 de sportivi de la Cornu şi de la Proviţa de Jos, Asociaţia Clubul Sportiv KOKKI a participat în data de 19 martie 2017 la Campionatul Naţional de Karate Wado-ryu, organizat de către Federaţia Română de Karate la COSR Izvorani.
Sportivii au participat la probele de kata şi de kumite, individual şi echipe, reuşind să obţină 9 medalii de aur (1 la echipe, 8 la individual), 9 medalii de argint (2 la echipe, 7 la individual) şi 18 medalii de bronz (4 la echipe, 14 la individual).
”Îi felicităm pe toţi sportivii noştri, pe părinţii lor care au fost alături de ei şi îi susţin de fiecare dată şi dorim să le transmitem că orice victorie trebuie să îi motiveze să devină mai buni, să se auto-depăşească şi că eşecul nu înseamnă abandon, ci înseamnă un imbold de a continua şi de a relua antrenamentele cu mai multă determinare!”, a declarat antrenorul secţiei de karate, Flavian Grădeanu.
Participarea şi câştigarea locurilor fruntaşe la această competiţie au reprezentat criterii de selecţie pentru Campionatul European de Karate Wado-kai ce va avea loc în această toamnă în Sardinia.
36 de medalii Campionatul Naţional de Karate Wado-ryu pentru sportivii ACS KOKKI Cornu
20 martie 2017
(386 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Conducerea Petrolului a fost eliberată sub control judiciar
(2 iulie 2015)
646 vizualizări
Petrolul: Cine a votat planul şi cine nu
(12 iunie 2015)
677 vizualizări
A fost stabilit programul Ligii Naţionale de baschet. CSM Ploieşti vs. Dinamo, în prima etapă
(11 iulie 2016)
46 vizualizări
Va castiga Nadal al 15-lea trofeu Roland Garros în acest an?
(9 martie 2023)
51 vizualizări
Fostul internaţional ghanez Junior Agogo a murit la vârsta de 40 de ani
(22 august 2019)
30 vizualizări
Ghinionistul Romario Pires!
(18 septembrie 2014)
680 vizualizări
VIDEO: Golul săptămânii a fost înscris în Spania! Foarfecă de la 40 de metri!
(26 aprilie 2016)
220 vizualizări
Avancronica meciului Petrolul – Dinamo cu Valentin Sinescu
(21 mai 2015 - Ciprian RADU)
252 vizualizări
Petroliştii strâng rândurile. Fanchone:"Se va întoarce toată lumea, putem repara situaţia"
(29 decembrie 2014)
669 vizualizări
Dinamo anunţă oficial despărţirea de Ioan Andone
(15 februarie 2017)
47 vizualizări
Nadia Comăneci a împlinit 53 de ani
(12 noiembrie 2014)
105 vizualizări
O echipă mare câştigă şi când joacă prost. România plânge după egalul cu Franţa. DECLARAŢII
(11 iunie 2016)
407 vizualizări
Grozav, trist şi bucuros!
(20 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
280 vizualizări
Consiliul Local a adoptat revenirea mărcii Petrolul la municipalitate
(22 iulie 2016)
543 vizualizări
Germania a văzut stele negre!
(22 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
154 vizualizări
Ploieşti: Star Nobel, Histoire dInverne şi Calligenia BMW, ultimii performeri din 2018!
(26 noiembrie 2018)
34 vizualizări
Când ar putea reveni Liga I la sistemul cu 16 echipe
(14 aprilie 2016)
85 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024