Prima parte a campionatului s-a terminat. Petrolul a intrat în vacanţa de iarnă de pe primul loc, se apropie Sărbătorile, iar oficialii echipei colindă încă birourile Palatului Administrativ în încercarea de a-i determina pe aleşi să le dea ce li se cuvine – nu lor, conducătorilor – ci celor care iubesc culorile galben-albastre. MARCA.

Din păcate, “boierii” ori nu-s acasă, ori joacă ping-pong cu Petrolul în programul de lucru. În loc de Solitaire.

Ideea pe care trebuie să o înţeleagă Primăria e că oameni ca Mircea Dridea şi colegii săi care au contribuit la istoria Petrolului nu vin să stea cu mâna întinsă. Nu vin nici să colinde de Sărbători. Nu e “Ne daţi ori nu ne daţi?!”

Este “NE DAŢI”! Obligatoriu!

De ce? Simplu: Pentru că marca a ajuns la municipalitate datorită suporterilor. Pentru că aceiaşi suporteri, în unanimitate, prin reprezentanţii tuturor facţiunilor, au aderat la acest proiect şi nu la altul. Care nici nu există, de fapt.

E suficient de clar, nu?!

Aşadar, Primăria este datoare să dea spre folosinţă marca (cu contractul şi condiţiile de rigoare) echipei pe care suporterii o legitimează ca fiind Petrolul.

Marca este principala temă a vacanţei de iarnă, deasupra celorlalte lucruri – importante şi ele – pe care Cristi Vlad şi Tavi Grigore trebuie să rezolve până la reluarea campionatului.

Evident, totul fiind un lanţ, multe din aceste probleme derivă din cea a mărcii. Cristi Vlad a explicat, de exemplu, că sunt multe firme care au colaborat cu vechiul Petrolul şi care au anunţat că vor reveni la echipă în clipa în care aceasta va dispune din nou de marcă.

Din banii pe care i-ar aduce firmele respective, Tavi Grigore şi-ar pune la punct un lot şi mai bun.

S-a venit cu o idee extraordinară, aceea de a crea două conturi separate: pentru echipa mare şi pentru juniori. Ca să nu intre toţi banii la echipa mare şi să zică cineva că nu au mai ajuns şi la cei mici! Astfel, un sponsor X ar putea să zică aşa: Vreau să dau bani pentru copii! OK, pune-i în contul ăsta!

Ar fi bine, nu?!

Idei sunt multe şi sunt bune. Conducerea Petrolului a făcut şi un draft de societate pe acţiuni gata să fie pus în practică în orice moment. De fapt, nu din orice moment, ci din cel în care vine marca.

În jurul mărcii se învârteşte totul, iar cei de la Petrolul au ameţit de atâta dus-întors la autorităţile locale. Poate ăsta este scopul. Să ne ameţească pe toţi pe perioadă nedeterminată.

Din fericire însă, lupii nu se lasă. Ieri, Cristi Vlad a solicitat o discuţie cu primarul şi reprezentaţii partidelor care au membri în Consiliul Local. O şedinţă de informare asupra doleanţelor suflării galben-albastre. Se aşteaptă răspuns. Până atunci, oficialii lupilor au organizat azi o conferinţă de presă la hotelul Vigo, gazda atât de primitoare a petroliştilor.

Mircea Dridea, Cristi Vlad şi Tavi Grigore au făcut bilanţul (inclusiv pe cel financiar) şi s-au arătat încrezători în viitor.

 

DECLARAŢII:

 

Mircea Dridea: „Sunt oameni care nu se uită prea bine înspre noi. Ni s-a spus, la Primărie, că vorbim după alegeri. Până la urmă, ce ai tu primar, Consiliu Local, cu alegerile? Trebuie rezolvată într-un fel situaţia, nu să spui vom vedea după alegeri sau că ceilalţi nu sunt de acord. Dar problema nu este cu Petrolul, vă spun eu, totul e de la Clubul Sportiv Municipal. Dacă cineva lua CSM-ul, poate că acum eram şi noi cu un pas înainte. Am o hârtie cu primii 25 de fotbalişti ca număr de prezenţe pentru Petrolul. Între primii 15, 6 sunt decedaţi, iar, din ceilalţi nouă, opt se află între membrii acestei asociaţii şi sunt alături de noi. Unul singur nu este, Vivi Răchită. Domnule primar, e consilierul dumneavoastră, din ce bani îl plătiţi? Dacă s-ar fi ocupat de atribuţiile care trebuie, ar fi în regulă. E clar că nu este cu noi, iar faptul că e cu altă entitate spune totul! Mă deranjează că anumiţi oameni de bine care au fost alături de club într-o anumită perioadă, acum se abţin să mai ajute. Pe lângă lucruri bune, există şi multă răutate în acest oraş. Şi pleacă de acolo de sus, de unde ar trebui să fim ajutaţi. Ce vor să vândă, tradiţia, palmaresul? L-au făcut dânşii?”

 

Cristi Vlad:  „Am plecat de la ideea că trebuie să jucăm pe Ilie Oană pentru că acolo e casa noastră, dar asta a presupus cheltuieli mari pentru o echipă de Liga a IV-a. Noi ne vedem zilnic, discutăm, dar nu avem liniştea pe care o au echipele care sunt susţinute de autorităţile locale.

În ceea ce priveşte marca, problema este că mergem să stăm de vorbă cu o tabără şi ni se spune: da, nu avem nimic împotrivă, dar nu vor ceilalţi. Şi invers. Suntem ca o minge de ping-pong! Dacă era voinţă, în momentul acesta vorbeam despre ce avem de făcut la echipă, despre cantonament, transferuri şi altele. Am avut discuţii cu foarte mulţi oameni care am considerat că îi putem aduce lângă noi, dar ni s-a spus că vor veni în momentul în care vom avea recunoaşterea Primăriei, scutul...”



Octavian Grigore: „O parte dintre cei care ne-au susţinut în primă fază au renunţat, nu au mai venit la stadion, pentru că s-a pus problema atribuirii mărcii şi a siglei. În momentul în care ne-am înhămat la această muncă am plecat cu tonus, cu optimism şi am rămas la fel. Şi vom face ce am făcut în vară, vom bate la uşi şi vom găsi resursele pentru a duce acest proiect pînă la capăt. Eu nu văd o altă grupare care să emită pretenţii să preia mărcile de la Consiliul Local. Iar dacă domnii consilieri consideră că acest lucru e benefic pentru o persoană sau un grup de interese, atunci să o facă şi să-şi asume. Din punct de vedere al moralităţii, cred că suntem cei mai îndreptăţiţi să primim recunoaşterea Consiliului Local. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni, dar cei care consideră că au proiecte paralele ar fi bine să vină, să încercăm să facem din acest proiect unul performant, pe placul suporterilor, pentru că ei sunt cei care duc mai departe tradiţia Petrolului”.