Uşor, fără emoţii, aşa cum era de aşteptat, Petrolul a trecut azi în optimile Cupei României – faza pe judeţ - după victoria cu scorul de 7-1 obţinută faţa echipei Unirea Teleajen.

Este deznodământul care reflectă cu fidelitate diferenţa dintre o echipă care joacă de plăcere, la nivel amator, şi una care joacă pentru obiectiv şi ţinteşte fotbalul profesionist de nivel înalt.

Tavi Grigore a menajat doi jucători, Claudiu Tudor şi Daniel Chiriţă. Tehnicianul l-a folosit, în aceste condiţii, pe Catană în linia mediană, în timp ce, alături de Prunescu, în centrul defensivei, a jucat Crăciun.

Petrolul a marcat de patru ori în prima repriză şi de trei ori în cea de-a doua, evoluând, evident, tot timpul, din postura echipei de nivel superior, bine organizată, bine pregătită fizic şi tactic.

De partea cealaltă, Unirea a înscris un gol din fază fixă (lovitură liberă executată perfect) şi şi-a mai trecut în cont două-trei faze mai legate, rezolvate însă de defensiva galben-albastră.

Lupii intră acum în vacanţă, reunirea lotului fiind programată la mijlocul lunii ianuarie.

  

Unirea Teleajen - Petrolul Ploieşti 1-7 (0-4)

 Marcatori: Zaharia (74)/Jipa (16, 44), S. Petre (28, 41), Vintilă (51, 87), D. Gheorghe (90+2).

Unirea Teleajen: B. Dinu – Condrea, Postelnicu, Mălescu, L. Talianu – Stoica, Bridinel, Dinicu, Dobre (cpt) – Iordache, Constantinescu. Au mai evoluat: Zaharia, Comorod, Copcealău, Mâinea. Antrenor: Alexandru Talianu.

Petrolul Ploieşti: Chiş – Olaru, Prunescu, Crăciun, Velisar – Butufei (54 Niţescu), Catană – Nae (46 D. Gheorghe), S. Petre, Păun (54 I. Dumitrescu) - Jipa (46 Vintilă). Antrenor: Octavian Grigore.

Au arbitrat: Mădălin Marinescu (Ploieşti) - Alexandru Chioibaşu  (Adâncata) şi Gabi Cristian Lefter (Urlaţi)

Observator AJF: Cătălin Popescu (Ploieşti).