Petrolul a trecut din nou pe primul loc, după o zi în care CS Blejoi se instalase în frunte.

Lupii s-au impus cu scorul de 3-0 pe terenul unei echipe bune, Avântul Măneciu, dar surclasată de galben-albaştri.

Faţă de meciul cu Urleta, ploieştenii şi l-au făcut uşor pe acesta de la Măneciu. De fapt, este clar că la judeţ asta e reţeta pentru o echipă ca Petrolul. Dai gol repede şi, 90 la sută, dacă nu mai bine, ţi-ai aranjat victoria!

De data asta, elevii lui Tavi Grigore n-au mai ratat ca nebunii şi când a trebuit să o dea în poartă, au dat-o.

Chiar în minutul 1 însă, lupilor le-a trecut glonţul pe la ureche, la ratarea lui Stoian, după care au deschis scorul prin Vintilă, în urma unui corner executat bine (cum altfel?) de Claudiu Tudor.

Ratări multe au fost şi în meciul de la Măneciu, dar acum Dumitrescu, Claudiu Tudor, Vintilă sau Păun au avut acoperire.

După pauza care s-a lăsat cu incidente serioase între suporterii Petrolului şi jandarmi, Petrolul a securizat victoria prin golurile reuşite de D. Gheorghe (din centrarea lui Nae) şi Adrian Vintilă (execuţie frumoasă, peste portar). 

În etapa viitoare, sâmbătă, lupii vor juca acasă cu CSO Teleajenul Văleni, formaţie care ocupă locul 7.

 


Avântul Măneciu - Petrolul Ploieşti 0-3 (0-1)

Stadion: „Avântul”. Spectatori: 2000.

Au marcat: Ad. Vintilă (10, 72), D. Gheorghe (56).

Avântul: A. Toma – Miroiu, G. Stanciu, Filip, Costache (79 Borş) – Cârstocea, Alangescu – A. Ciobanu (61 Mihai), D. Stoian (cpt), C. Stoian (52 Fl. Gheorghe) – A. Neagu (69 Sârbu). Antrenor: Dorinel Beznea.

Petrolul: Marinică – Olaru, Prunescu, I. Crăciun (79 M. Jipa), Velisar – D. Chiriţă – I. Dumitrescu (49 D. Nae), G. Păun (49 Niţescu), Cl. Tudor (cpt), D. Gheorghe (84 S. Petre) – Ad. Vintilă. Antrenor: Octavian Grigore.

Arbitri: Alin Gheorghe - Octavian Ciorăscu (ambii, din Ploieşti) şi Daniel Leca (Brazi). Observator: Cătălin Popescu (Ploieşti).

Cartonaş galben: Al. Borş (87).