Partida de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna, pentru menţinerea în Liga I de fotbal, nu se va disputa pe stadionul Ilie Oană. Iniţial, aşa ar fi vrut şefii FRF, ca meciul să aibă loc la Ploieşti, dar faptul că Petrolul are meci în Europa League pe 18 iulie, la doar cinci zile distanţă faţă de data barajului, a fost hotărâtor în refuzul ploieştenilor, care au preferat să nu afecteze calitatea gazonului. Mai mult, prezenţa fanilor rapidişti pe Ilie Oană ar fi reprezentat şi un element de risc, fiind cunoscută rivalitatea dintre suporterii Petrolului şi cei ai giuleştenilor. 

UPDATE:

Interesantă este, însă, modalitatea în care a fost stabilit, de către FRF, locul disputării acestui baraj, adică stadionul Dinamo.

După ce Mircea Sandu a anunţat că FRF ar vrea să organizeze meciul de baraj la Ploieşti, secretarul instituţiei, Adalbert Kassai, i-a telefonat directorului SGU Ploieşti şi au stabilit o întâlnire pentru ziua de astăzi. Întâlnire la care nu s-a mai prezentat nimeni din partea FRF, semn că pe oficialii de la Bucureşti i-a cam durut în cot de varianta Ilie Oană, şi au anunţat-o doar aşa, la mişto! Că dă bine "la public".

"Nu înţeleg toată această situaţie creată în jurul meciului de baraj dintre Rapid şi Chiajna. În afara unei discuţii pe care Adalbert Kassai a avut-o sâmbătă cu directorul SGU, nu a existat ceva concret, care să arate intenţia FRF  de a se organiza meciul la Ploieşti. Singurul lucru cert, în urma acelei discuţii, era că va avea loc o întâlnire astăzi. La acest nivel de reprezentare mi se pare de bun simţ să anunţi în cazul în care contramandezi o întâlnire", ne-a declarat Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului.

În realitate, în afara discuţiei telefonice amintite anterior, FRF nu a trimis nici-o solicitare în acest sens şi nici măcar nu a avut decenţa să anunţe că întâlnirea cu factorii de decizie de la Ploieşti nu îşi mai are rostul. Duceţi-vă în Groapă!