Alpinistul Erik Gulacsi, legitimat la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, a devenit, la 12 ani, cel mai tânăr alpinist care a reuşit să urce vârful Elbrus, stabilind astfel primul său record european de vârstă.

Ascensiunea de record a lui Erik Gulacsi a început luni noapte, la ora 2.00, de la altitudinea de 4.100 de metri. În şapte ore, proaspătul recordman european a parcurs o diferenţă de nivel de 1.542 de metri în condiţiile în care stratul de zăpadă proaspătă măsura zece centimetri, era ceaţă, iar vizibilitatea era foarte scăzută.

Erik Gulacsi este legitimat la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, are 12 ani şi este la primul său record.

"Mă bucur că prima mea ascensiune în munţi înalţi a fost un succes. În urma antrenamentelor pe care le fac în Circuitul 7 Munţi din Grădina Carpaţilor am fost motivat să încerc această ascensiune de record şi mă bucur că am reuşit“, a declarat  Erik Gulacsi.

Şi recordul feminin european aparţine tot României şi a fost stabilit în august anul trecut de Dor Geta Popescu, tot de la Clubul Montan Altitudine din Râşnov şi tot la 12 ani. Alpinista fenomen a României are acum 13 ani şi deţine şi şase recorduri mondiale, două doborâte anul acesta în luna mai, după ce a atins vârful Denali, din Alaska, şi Pico de Orizaba, din Mexic.