Irina Begu a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul mondial, cu 6-4, 6-1, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari.

Begu (25 ani, 35 WTA) s-a recunoscut învinsă după o oră şi 27 de minute, la prima sa confruntare cu Serena (34 ani), întreruptă de ploaie în două rânduri în primul set.

Williams, care nu are niciun titlu anul acesta, a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi jocul a fost întrerupt la 15-15 din cauza ploii. Serena a reuşit un break şi s-a desprins la 3-1, dar Begu a recuperat imediat ghemul pierdut (3-2), meciul fiind din nou oprit, când americanca avea o minge de break. Williams s-a desprins la 4-2, dar Begu a revenit şi a restabilit egalitatea, 4-4. Williams şi-a făcut serviciul, iar apoi a profitat de erorile Irinei, încheind primul set cu 6-4.

În setul al doilea, Begu a început excelent cu break, dar apoi nu a mai reuşit să îi pună probleme americancei, care a câştigat şase ghemuri la rând, 6-1, obţinând calificarea în finală.

Serena a dominat meciul la capitolul ''winners'' (19-9), în timp ce raportul a fost echilibrat la erori neforţate (25 Williams, 24 Begu).

Irina Begu s-a ales cu un cec de 107.860 euro şi cu 350 puncte WTA. 

La dublu, Irina Begu şi Monica Niculescu au fost învinse de cuplul Martina Hingis (Elveţia)/Sania Mirza (India), cu 6-3, 6-4, sâmbătă seara, în semifinalele turneului de tenis de la Roma (WTA), dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari.

AGERPRES