Irina-Camelia Begu, locul 35 WTA, a învins-o, luni, după un meci dramatic, cu scorul de 5-7, 7-6 (4), 6-3, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, şi s-a calificat în optimile de finală ale Madrid Open

Begu a avut 5-2 în primul set, servind pentru set la 5-3, dar a pierdut cinci ghemuri la rând. În cel de-al doilea, românca s-a distanţat din nou la 5-2, a servit iar pentru set la 5-3, a condus cu 40-0, însă a a greşit mult şi Muguruza a revenit. Cu un break la 5-6, Begu a trimis setul în tie-break. Românca s-a impus la 4 şi meciul a intrat în decisiv. 

În setul al treilea, Begu a fost din nou la conducere, cu 2-0, după un break la debut. La 2-1, ea a condus din nou cu 40-0, pe propriul serviciu şi din nou a pierdut ghemul. S-a ajuns apoi la 3-3, scor la care Begu a realizat un alt break şi nu a mai pierdut niciun ghem până la final, punând capăt meciului după două ore şi 43 de minute.

Fostul fotbalist Cosmin Contra a fost prezent în tribunele arenei principale la acest meci.

În faza următoare, Begu o va întâlni pe americanca Christina McHale, locul 59 WTA, care a depăşit-o, tot luni, cu 7-6 (3), 6-4, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 13.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 59. 490 de euro şi cu 120 de puncte WTA.

Anul trecut, Begu a ajuns în sferturile de finală ale Madrid Open.

În optimile Madrid Open sunt deja calificate două românce, Begu şi Patricia Ţig, alte două sportive, Simona Halep şi Sorana Cîrstea, urmând a evolua, marţi, în turul secund.