Echipa de minihandbal băieţi a CSM Ploieşti a disputat, sâmbătă şi duminică, meciurile din cadrul turneului de Euroregiune, găzduit de sala de sport din Breaza. Elevii lui Gheorghe Puia şi ai Ramonei Ştefan au avut evoluţii foarte bune şi au reuşit să ocupe primul loc la finalul competiţiei la startul căreia s-au aliniat opt formaţii.

În faza grupelor, CSM Ploieşti a trecut cu 11-1 (9-0) de CSO Tricolorul Breaza, cu 17-9 (9-5) de ACS Piticu’ Feteşti şi cu 14-4 (9-3) de Danubius Călăraşi, pentru ca, duminică, în finală, să se impună cu 13-12 (8-6) în faţa echipei CSŞ Ploieşti. La finalul turneului, organizatorii au acordat şi câteva premii individuale, cel care a oferit trofeele şi diplomele fiind fostul mare handbalist Valentin Samungi. Din tabăra ploieştenilor, Bogdan Niculaie a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei, iar Denis Ştefan a fost declarat cel mai bun portar, el împărţind, însă, frăţeşte trofeul cu colegul lui, Mihnea Matache, care a avut, la rândul său, evoluţii foarte bune.

CSM Ploieşti reuşeşte, astfel, să se califice cu toate echipele de juniori pentru Turneele semifinale, performanţă preconizată şi la nivelul fetelor, acolo unde Junioarele I, II şi III s-au calificat deja, iar Junioarele IV şi cele de la minihandbal se pregătesc pentru faza pe Euroregiune.

De altfel, echipa de handbal junioare I a CSM Ploieşti a încheiat sezonul regulat pe prima poziţie a clasamentului Seriei B, după ce a câştigat, în acest weekend, şi ultimele două partide din cadrul turneului zonal de la Plopeni. Sâmbătă, elevele lui Daniel Gheorghe au beneficiat de neprezentarea ultimei clasate, LPS Iolanda Balaş Soter, şi au câştigat cu 10-0 la „masa verde”, iar duminică s-au impus cu 32-21 (14-12) în faţa echipei de pe locul al 3-lea, CSH Art Galaţi.

csmploiesti.ro