După patru meciuri pierdute în care Petrolul nu a jucat nimic, semnele de întrebare cu privire la valoarea pe care o au acum jucătorii aduşi în iarnă devin legitime.

Dacă ei depun efort la antrenamente – cum susţine Schumacher- şi declară că vor din tot sufletul să câştige pentru echipă, pentru suporteri, pentru angajaţii non-combatanţi ai clubului - cum a zis Paolucci -, ce înseamnă asta?

În niciun caz că “neşansa a fost de partea noastră”, la Botoşani, într-un meci în care moldovenii au jucat prost dar mai bine ca Petrolul!

Nu contestă nimeni faptul că această campanie de achiziţii a fost făcută în condiţii dintre cele mai grele, vezi insolvenţa, datoriile şi bugetul mic pentru salarii.

Tocmai din acest motiv, poate ar fi fost bine să intre în cărţi şi nişte jucători prahoveni care s-ar fi întors şi pe jos la Petrolul.

Poate cel mai potrivit exemplu este Sergiu Arnăutu. Propus la Petrolul de către Lucian Rădulescu, atacantul a spus de multe ori că ar vrea să joace pentru echipa lupilor.

Ca orice exemplu, trebuie comparat cu ceva. Cu Markos Michail, să zicem.

Fotbalistul cipriot prinde cel mult 15 minute pe meci şi, până acum, nu s-a remarcat cu nimic.

Cel mai probabil, câştigă mai mult decât ar fi cerut Arnăutu. Şi, cu siguranţă, al nostru – prahoveanul adică – ar fi jucat şi pentru noi! Pentru unul ca Arnăutu, venirea la Petrolul chiar era o oportunitate de care ar fi tras cu dinţii.

Poate nu ne salvam de la retrogradare oricum. Dar măcar le dădeam alor noştri o şansă. Aşa, le-o dăm ăstora care, iată, nu ne dau nouă nimic.