CSM Ploieşti a pierdut şi partida cu HCM Roman, în Liga Naţională de Handbal feminin. În sala de la Strejnic, chiar dacă se inaugurase sala Olimpia din Ploieşti, fetele antrenate de Mircea Anton au fost depăşite de gruparea din Roman, una care are punctaj maxim în acest sezon. A fost 26-20 pentru moldovence, dar jocul formaţiei ploieştene, în special în prima repriză, încheiată la egalitate (14-14) a fost unul consistent, iar dacă în poarta Romanului Tereza Tamaş nu ar fi apărat foarte bine, probabil că ploieştencele ar fi avut un avantaj important după 30 de minute. În partea secundă, experienţa şi-a spus cuvântul, gruparea oaspete câştigând partida, dar mult mai greu decât s-ar fi aşteptat. Partea proastă pentru CSM Ploieşti este aceea că programul nu avantajează deloc echipa ploieşteană, handbalistele de la CSM urmând să joace în deplasare cu HC Zalău şi acasă contra Coronei Braşov, două formaţii bune, cărora va fi  greu să le ia puncte. Dar nu imposibil, mai ales dacă echipa va putea menţine nivelul arătat în prima parte a meciului cu HCM Roman.