Contactat telefonic de reporterii Jurnalului Prahovean, Laurenţiu Marinescu a prezentat motivele pentru care a ales să ceară  rezilierea contractului cu Petrolul:

“Nu este vorba deloc despre bani. Din punctul ăsta de vedere,  pot să spun că am acceptat micşorarea contractului  şi că am rămas aici să joc. M-am gândit că sunt ploieştean, că am crescut aici şi că voi ajuta echipa. Este vorba despre imaginea mea şi despre faptul că nu s-au respectat anumite lucruri. Mi s-a spus că voi avea un rol important în echipă, am tras tare în cantonament, am muncit foarte mult şi  m-am remarcat în timpul stagiului. Acum, mă bagă în teren 10 minute. Nu este corect, pentru că am muncit foarte mult. Nu înţeleg de ce sunt tratat aşa. Am muncit, m-am pregătit mai mult ca alţii şi meritam să joc mai mult”, ne-a declarat mijlocaşul ploieştean.