Prima adversară a Petrolului în stagiul din Antalya este echipa iraniană Gostaresh Fouland Tabriz, ocupantă a locului zece în prima divizie iraniană, la jumătatea competiţiei. Partida se va disputa pe terenul doi al complexului „Mardan” din Lara, locul în care se pregătesc petroliştii în această perioadă, cu începere de la ora 17.00.

Pe lângă cele patru meciuri de verificare anunţate în prealabil, cele cu Gostaresh Foland (Iran, 16 ianuarie), Atyrau (Kazakhstan, 18 ianuarie), PFC Montana (Bulgaria, 25 ianuarie) şi Karpaty Lvov (Ucraina, 28 ianarie), ploieştenii au mai stabilit trei întâlniri în cadrul cantonamentului din Antalya, anunţă fcpetrolul.ro

Astfel, vor juca cu azerii de la Sumqayit FC (22 ianuarie), cu divizionara secundă austriacă FC Liefering (1 februarie) şi cu gruparea cehă de prim eşalon FK Pribram (2 februarie, cu o zi înaintea revenirii în ţară).