Prezenţa lui Marius Nicolae nu mai e atât de sigură la Petrolul. Cel puţin aşa susţin cei de la Digisport care au anunţat că Dan Capră a avut o întrevedere cu Vivi Răchită.

Lucrurile ar sta în felul următor: Dacă Răchită se întoarce la Petrolul, sunt şanse mari să rămână şi Stoichiţă. De altfel, cei doi au discutat destul de des în ultima vreme, odată ce Stoichiţă a preluat Petrolul, fapt recunoscut de tehnician. Răchită ar ocupa poziţia de manager general.

Cealaltă variantă, cea veche, presupune ca Marius Nicolae să deţină funcţia de manager sportiv. Stoichiţă pleacă şi antrenor va fi numit Schumacher, prieten cu Mario, dar antrenor fără experienţă la nivel superior. Intrat în direct la Digi Sport, Stoichiţă a nuanţat despărţirea de Petrolul, dezvăluind că există şanse să continue în anumite condiţii.

"Nu e încheiată experienţa mea la Petrolul. Ea poate fi continuată în anumite condiţii. E o problemă de achiziţii, de buget, de foarte multe lucruri. Îmi pare foarte rău de lumea de acolo, dar depinde foarte mult de ce posibilităţi avem. Mă consider încă parte din Petrolul. Am vorbit astăzi cu Dan Capră, el e un băiat corect", a mărturisit Stoichiţă, la Digi Sport.