Naţionala de handbal feminin a României a câştigat, duminică, la Herning, medalia de bronz a Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins reprezentativa Poloniei, în finala mică, cu scorul de 31-22 (15-8), tricolorele obţinând o medalie mondială după 10 ani şi prima de bronz din istorie.

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 10 goluri, Manea 4, Ardean-Elisei 3, Geiger 3, Vizitiu 3, Buceschi 2, Nechita 2, Szucs 1, Tănăsie 1, Marin 1, Perianu 1, iar pentru Polonia s-a remarcat Achruk, cu 6 reuşite.

MVP-ul finalei mici a fost Cristina Neagu.

Polonia a fost condusă de pe banca tehnică de danezul Kim Rasmussen, care este şi antrenorul campioanei României, CSM Bucureşti.

În finala mare se vor duela, de la ora 18.15, Norvegia şi Olanda.

Echipa României a încheiat Campionatul Mondial cu o medalie – bronz în acest caz, după 10 ani de când a urcat ultima dată pe podium, la ediţia din 2005, când a cucerit medalia de argint, fiind învinsă atunci de Rusia (scor 23-28). Medalia de bronz cucerită de România este prima din istoria participărilor sale la Campionatul Mondial, după cinci finale mici jucate în competiţie, anterior având o medalie de aur (1962) şi două de argint (1973 şi 2005).

Anterior, la CM din Danemarca, tricolorele au obţinut următoarele rezultate: în grupa D, pe care a încheiat-o pe locul 4 - 47-14 (23-3) cu Puerto Rico, 36-20 (18-12) cu Kazahstan, 18-26 (12-13) cu Spania, 22-26 (10-13) cu Norvegia şi 27-30 (16-17) cu Rusia, în optimile de finală – 25-22 (13-18) cu Brazilia, în sferturile de finală – 31-30 (13-10, 27-27) cu Danemarca şi în semifinale, 33-35 (14-17, 27-27) cu Norvegia, ultimele două partide fiind decise după prelungiri.

Tot duminică, în meciurile de clasament final pentru locurile 5-8, s-au înregistrat rezultatele: Rusia-Danemarca 25-21 (12-16), pentru locurile 5-6, respectiv Franţa-Muntenegru, 34-23 (20-13), pentru locurile 7-8.

Echipa României este calificată şi la turneele preolimpice, preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, declarând pentru MEDIAFAX că România ”este interesată şi are dreptul prin regulament” să organizeze unul din cele trei turnee, programate în perioada 18-20 martie 2016.

Acest turneu preolimpic organizat de România ar urma să se desfăşoara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri.

Campionatul Mondial reprezintă şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate între 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice şi gazdele acestora vor fi anunţate de IHF după încheierea CM din Danemarca.

La JO de la Rio din 2016 sunt deja calificate Brazilia (naţiune gazdă), Norvegia (campioană europeană 2014), Angola (câştigătoarea turneului din Africa), Argentina (câştigătoarea Jocurilor Pan Americane) şi Coreea de Sud (câştigătoarea turneului din Asia). Acestor cinci echipe li se va alătura campioana mondială din 2015, iar celelalte şase locuri disponibile la JO vor fi ocupate de primele două clasate în fiecare din cele trei turnee preolimpice.

Echipa României este singura din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial.

La ediţia din 2013, când titlul mondial a fost cucerit de Brazilia, România s-a clasat pe locul 10.