Odată ce ne-am obişnuit cu noua postură a Petrolului – aceea de echipă prinsă în lupta pentru salvarea de la retrogradare – trebuie să vedem ce este de făcut.

Primul pas, după acel meci cu FCSB care ar trebui să fi venit ca un fel de restart pentru gruparea ploieşteană, este, evident, câştigarea partidei cu FC Voluntari de mâine.

Desigur, ar fi prea mult spus că această confruntare reprezintă un derbi al supravieţuirii, atât timp cât, foarte posibil, lupii se vor duela, în acelaşi scop, cu echipa sătească de la marginea Bucureştiul şi-n playout.

Dar una e să-ţi iei punctele în campionatul regulat, alta e să pleci din spate la startul adevăratei curse pentru salvarea de la retrogradare.

Cam asta a spus şi antrenorul Eusebiu Tudor, în timpul conferinţei de presă de astăzi. Clar, meciul cu FC Voluntari trebuie câştigat, deşi momentul nu este cel mai bun pentru lupii galbeni. Prin prisma evoluţiei cu FCSB, ar fi fost, dar acel egal şi acea evoluţie consistentă din prima repriză au fost plătite prea scump pentru posibilităţile lotului petrolist. Nu mai puţin de patru jucători nu pot evolua mâine: Moussa, Ropotan, Porret – suspendaţi - şi Beţa, accidentat.

Lui Sebi Tudor îi rămâne să încropească un lot cum poate mai bine, cu destule improvizaţii pe posturile deficitare. Petrolului i-a mai rămas un singur apărător de bandă, Peteleu. Tragerea lui Bucşa în flancul drept lasă descoperită linia mediană, acolo unde, în lipsa lui Ropotan trebuie să ajungă un fotbalist cu profil defensiv, lângă Marinescu.

Este un lanţ, al slăbiciunilor unui lot gândit aiurea în vară, slăbiciuni care au ieşit mai mereu la iveală.

Un alt factor de care trebuie să ţinem seama este dorinţa de răzbunare (este termenul potrivit) a aşa-zisului “Smurd”, Mulţescu, antrenorul care, în ultimul său mandat la Ploieşti, i-a băgat în comă fotbalistică pe câţiva dintre foştii jucători ai Petrolului şi a determinat fotbalişti de talia lui Albin sau Teixeira să nu arunce nici măcar o privire spre banca tehnică în timpul meciurilor.

Smurdul, că d-aia îi zice Smurd, îi vine însă mănuşă de plastic unei echipe precum Voluntariul. Va face orice să-şi mobilizeze jucătorii, să-i înrăiască şi să învingă Petrolul, cum, de altfel, a mai făcut-o şi când era antrenor la Gaz Metan. Desigur, nu-l condamnă nimeni că vrea să bată, dar e bine să ştim cum stăm.

Peste toate acestea însă, cel mai mare adversar al Petrolului rămâne Petrolul însuşi. Degeaba avem ocazii, dacă nu deschidem poarta.

Asta trebuie să facem mâine: s-o deschidem, să o dăm de perete şi să dăm năvală înăuntru!

Să-i vedem pe cei de la Voluntari la prima victorie din istorie ]n Liga I şi  zâmbind la camere cu tot cu antrenor, în timp ce noi rămânem pe ultimul loc şi după acest meci este inacceptabil! 

Declaraţii la conferinţa de presă:

Eusebiu Tudor:

Ne va aştepta un meci foarte greu mâine, toată lumea spune că FC Voluntari nu a bătut pe nimeni, dar să nu uităm că puţine au fost echipele care au câştigat acolo. Vorbim de Astra sau Craiova. Suntem conştienţi că ne va aştepta un meci foarte greu, datoria noastră este să facem tot ce ne stă în putinţă sa câştigăm acest joc. Au schimbat antrenorul, am văzut ce au jucat, cu puţină şansă puteau să câştige (n.r. – Voluntari a pierdut meciul cu CSMS Iaşi cu scorul de 1-2). Este o echipă imprevizibilă, au marcat foarte mult din faze fixe, trebuie să fim foarte atenţi".

Laurenţiu Marinescu:

Ne dorim foarte mult să câştigăm, chiar dacă, aparent pare un meci uşor, din moment ce ei nu au câştigat niciun joc. Ne dorim să luăm cele trei puncte. Venim după o serie în care nu am reuşit să câştigam, nu am reuşit sa marcăm foarte mult, dar sperăm să ne impunem.