Petrolul joacă duminică împotriva Craiovei, iar oltenii, care nici ei nu se află într-o perioadă prea bună, le-au pus gând rău lupilor. Într-un interviu acordat Prosport, mijlocaşul Alexandru Mateiu – care a fost dorit şi de Petrolul înainte să ajungă la Craiova – s-a arătat convins de faptul că echipa va obţine un rezultat pozitiv. “E foarte important meciul şi cred că putem câştiga, aşa cum am făcut-o şi în primăvară, dar nu ne va fi deloc uşor. Şi ei au mare nevoie de puncte şi din ce am văzut au avut şi ei ghinion, la fel ca noi, în unele meciuri. Cred că vom lua cel puţin un punct de la Ploieşti, dar ne dorim victoria”, a spus fotbalistul.

În tur, Craiova se impunea cu scorul de 2-1, în martie 2015. Odată cu înfrângerile cu Iaşi şi Craiova, începuse perioada neagră a echipei ploieştene. În partida cu oltenii, Teixeira rata o lovitură de la 11 metri, la scorul de 1-2, în minutul 78.