În sezonul trecut, Petrolul pleca la drum în Cupa Ligii cu gândul să câştige trofeul, dar ieşea din primul tur, fiind învinsă la Cluj, de Universitatea, cu 1-0. Atunci, faza golului a fost făcută chiar de Lemnaru, care a centrat perfect pentru Kovacs, după ce l-a ameţit pe Gerson. Tot la ei juca şi Bucşa.

Ei bine, Petrolul începea acel sezon cu patru mari obiective, pe care, după cum s-a văzut, avea să rateze grupele UEFA, Cupa Ligii, Cupa României şi campionatul.

La meciul cu U, ploieştenii au jucat cu echipa a doua, dar Lucescu jr. s-a văzut nevoit să-l arunce în luptă şi pe Mutu. Degeaba, evident.

Petrolul de acum este mult diferit. Cu un lot mai modest, cu destui jucători care, atunci, n-ar fi prins nici banca de rezerve, lupii încearcă acum să salveze ce se poate, să supravieţuiască.

Iar Sebi Tudor are dreptate când spune că elevii săi au nevoie de moral. Nu-s vorbe de lemn, pentru că o astfel de echipă - nici bună, nici foarte rea – este dependentă de moral.

„Pentru noi, fiecare meci este foarte important, deoarece, în situaţia actuală, doar victoriile ne pot ajuta să creştem la moral. Tratăm cu seriozitate acest joc şi ne dorim să mergem mai departe în această competiţie”. – Eusebiu Tudor.

 Meciul de la Timişoara vine după 10 zile de pauză, pe care noul tehnician al lupilor le-a folosit cum a putut mai bine pentru a regla cât de cât întregul mecanism. Adversarul este abordabil, dar… Rămâne acel “dar”, acel factor de risc ce a crescut considerabil în acest sezon, comparativ cu cel precedent.   

Partida cu ACS Poli Timişoara e programată în această seară de la ora 19.00. Lupii au plecat de ieri, cu avionul, fiind preluaţi, de la aeroport, cu autocarul clubului. Sebi Tudor are la dispoziţie 18 jucători, în condiţiile în care Farina şi Tudose sunt accidentaţi, iar Nepomuceno şi Milinceanu au fost convocaţi la naţionalele lor. Din lot face parte, în schimb, fundaşul central bulgar Viktor Genev.

Partida va fi oficiată de către o brigadă alcătuită din Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) – Stelian Slabu (Braşov) şi Gabriel Stroe (Bucureşti). Arbitru de rezervă va fi Florin Miron (Bucureşti), iar ca observatori au fost delegaţi Aron Huzu (Sibiu) şi Valer Şulea (Braşov).

După meci, „lupii” vor înnopta tot la Timişoara, urmând ca, joi, după prânz, să plece spre Tg. Mureş, acolo unde, sâmbătă, vor disputa partida contând pentru etapa a 10-a a Ligii I.