S-au dus din prima alea cel puţin patru puncte din două meciuri despre care vorbea Tibor Selymes înaintea partidei cu Dinamo. Antrenorul Petrolului şi-a dorit să ia cel puţin un punct în faţa echipei sale de suflet, dar lupii au fost muşcaţi de două ori de câinili care rămân astfel neînvinşi în actuala stagiune. OK, Selymes poate invoca iarăşi faptul că echipa a fost preocupată de joc, dar lipsa victoriilor nu poate fi dusă în derizoriu. Este adevărat că atunci când te uiţi la fotbal, trebuie să te uiţi întâi la joc, aşa cum a zis tehnicianul. Dar când nu  ai rezultate, clasamentul începe să-ţi fure privirea. Pentru o echipă care vrea în playoff, Petrolul stă rău la rezultate şi nici cu jocul nu e chiar în măsură să se mândrească.

În Ştefan cel Mare, lupii s-au îngropat cu mâna lor, jucând faza defensivă ca în curtea şcolii, la ambele goluri. Echipa antrenată de Selymes a luat şi un bonus de la Gnohere, atacantul care înclina terenul, la propriu, în Serbia. Jucătorul care semnase cu Petrolul a dat golul al doilea, după care s-a dezbrăcat, arătându-şi abdomenul. A slăbit niţel, este adevărat, poate şi-a ţinut şi respiraţia un pic, dar când adversarii te lasă singur, nu e imposibil să dai gol…

Revenind la ce vrea să facă Selymes, Petrolul a fost, la Bucureşti, mai puţin decât o echipă preocupată joc. A fost, în primul rând, o echipă de bătut.

Bine măcar că ne-a bătut Dinamo, Tibi!

 

Dinamo Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti 2-0 (1-0)

Marcatori: Essombe (19), Gnohere (73).

Dinamo: Cerniauskas – Fai, Nedelcearu, Mevlja, Filip – Vojnovic (cpt), Târcoveanu (56 Palic) – Gavrilă (71 Feussi), Rotariu, Matei – Essombe (56 Gnohere). Antrenor: Mircea Rednic.

Petrolul: Pecanha – Peteleu (46 Zoubir), Benga, Faug-Porret, Rippert – Bucşa, Ropotan – Farina (77 Nepomuceno), Marinescu (cpt), Varga – Rusu (46 Tamuz). Antrenor: Tibor Selymes.

Au arbitrat: George Cătălin Găman (Craiova) – Dragoş Iliescu (Craiova) şi Imre Bucsi (Sf. Gheorghe).

Arbitru de rezervă: Alin Flavius Roşu (Timişoara).

Observatori: Mihai Stancu (Bucureşti) şi Iosif Olah (Sf. Gheorghe).

Cartonaşe galbene: Palic (71), Rotariu (81), Feussi (86)/Rippert (38, 90), Ropotan (57), Zoubir (65).

Cartonaş roşu: Rippert (90).

Foto> fcpetrolul.ro