Petroliştii iau, din nou, cu asalt Capitala. Şi nu mă refer doar la ambiţiile jucătorilor, ci şi la deplasarea suporterilor. Cu 12 autobuze de la RATP la dispoziţie, cu maşinile personale, cu trenul, fanii Petrolului vor ajunge din nou în număr mare în Bucureşti, la Arena Naţională, pentru a demonstra tuturor că Ploieştiul este un oraş care îşi permite să trimită lângă Petrolul mii de susţinători. Despre meci, e simplu: chiar dacă nimeni nu vrea să recunoască, nici de la Petrolul şi nici de la Dinamo, favorita este echipa lui Contra. Este greu de învins, joacă mult mai bine în deplasare şi a arătat de foarte multe ori că are capacitatea de a reveni din momente delicate. Intersant este modul în care va alcătui Contra echipa. Dacă va mai primi sau nu o şansă Camara, ca titular, sau dacă va apărea Dore ca vârf împins, dacă va juca De Lucas sau va fi folosit Mustivar pentru că are o disponiobilitate de efort mai mare şi dacă Boudjemaa va apărea din nou în partea stângă sau va fi trecut în dreapta, pentru a-i face loc lui Fernandez- acestea sunt dilemele care vor primi răspuns la ora meciului. De partea cealaltă, Ţucudean a făcut apel la fanii lui Dinamo, pentru a susţine echipa, el fiind convins că Petrolul va pune mari probleme. Cât despre Mulţescu, are şanse mari să fie schimbat, chiar dacă oficialii câinilor neagă acest aspect. Are şanse mari, pentru că şi echipa lui are şanse mari să piardă din nou! Dacă şi Camara va marca astăzi şi dacă Albin va debuta la Petrolul, punctele sunt ca şi luate de către ploieşteni!