Astăzi a venit şi rândul înfrângerii. Prima din stagiul de pregătire, după 0-0 cu Novi Sad şi 1-1 cu Subotica. Meciurile cu Blejoi şi FK Cajetina, echipe din eşaloane inferioare, nu se pun.

Nu contează dacă îi dai cinci Cajetinei, care joacă în “liga ţ”, dacă, atunci când iei în piept adversari mai tari, te îneci pe faza de atac. Mai sunt nici două săptămâni până la începerea campionatului şi echipa ploieşteană încă are probleme la finalizare. Ăia 20 de metri din faţa porţii adverese pe care nu poate nimeni să-i antreneze îi lipsesc Petrolului deocamdată.

OK, Petrolul are doi atacanţi în lot, a căror menire e să dea goluri – vorba lui Gnohere – dar de la vorbe până la fapte e cale lungă şi grea.

Lupilor le trebuie măcar un vârf de certă valoare, încă un mijlocaş central şi unul de bandă. Iar timpul nu prea ţine cu ploieştenii.

Trebuie spus că meciul cu Jagodina, o echipă mai bună ca Subotica, i-a prins pe elevii lui Selymes obosiţi rău după jocurile amicale disputate până acum şi antrenamentele solicitante. Tocmai din această cauză, testul cu Borac Cacak a fost anulat, Petrolul urmând să mai joace un singur meci, cel cu Lucani.

Şi totuşi, Petrolul nu e vreo clinică să-l trateze pe Gnohere de kilogramele în plus. Sau o fi pentru el, cu condiţia să fie externat peste vreo două luni, când, în urma programului susţinut, va putea să arate calităţile pentru care a venit aici şi să-şi urmeze menirea de a da goluri.    

Şi, în tot acest timp, altcuiva să-i fie repartizată menirea asta de marcator.

În prima repriză a meciului cu Jagodina, echipă de pe locul 10 din prima ligă sârbă, Petrolul s-a comportat mulţumitor, minus cei 20 de metri invocaţi la finalul partidei şi de Tibor Selymes.

Jocul a avut ritm în special pe banda lui Gevaro, Ropotan a jucat precis şi chiar ingenios în unele momente. În primele 25 de minute, Petrolul şi-a trecut în cont două şuturi periculoase, unul trimis de Marinescu, celălalt, de Nepomuceno, care a încercat de la distanţă, văzând că portarul este ieşit.

De marcat au făcut-o sârbii. Nu din acţiune, deşi au avut şi ei câteva faze frumoase, ci din lovitură de pedeapsă dictată în urma unui henţ comis de Benga. A fost, de fapt, o minge şutată violent de la 16 metri care l-a lovit în mână pe fundaşul petrolist. A transformat, în minutul 29, Susnjar, pentru 1-0.

În repriza a doua, odată cu efectuarea mai multor schimbări, jocul Petrolului a avut de suferit. Sârbii au dominat confruntarea şi profitând de unele erori ale defensivei petroliste au marcat şi golul al doilea, prin Radovic, fază la care Altama a avut de două ori şansa să intervină.  

S-a terminat 2-0, fără ca Petrolul să-şi treacă în cont vreo mare ocazie pe final. Tot pe final, cel al campaniei de pregătire, lupii speră să completeze lotul. Doi jucători în care ploieştenii îşi pot pune speranţe au sosit: francezii Anthony Bova şi Guillaume Rippert. Ultimul e fundaş stânga şi a jucat la FC Nantes, Valencienes, sau FC Metz. Şi ar trebui să mai vină. Vârful indispensabil şi un mijlocaş central.

FC Petrolul Ploieşti – FK Jagodina 0-2 (0-1)

Marcatori: Susnjar (30, pen.), Radovic (79).

FC Petrolul: Pecanha (62 Cobrea) – Peteleu (55 Bova), Benga (55 Alecsandru), Faug-Porret, Chiriţă – Ropotan (55 Altama) – Nepomuceno (60 Milinceanu), Marinescu (cpt), Zoubir (65 Andre), Hassan (63 Gnohere) – Rusu. Antrenor: Tibor Selymes.

FK Jagodina: Nikolic – Milinkovic, Baosic, Gasic, Filipovic (cpt) – Ozegovic – Antoniejevic, Cvetkovic, Savkovic, Dekic – Susnjar. Au mai jucat: Stamenkovic – Jankovic, Miladinovic, Mijatovic, Kuzmanovic, Ivanovic, Radovic, Milosevic, Mihailovic, Jevticalek. Antrenor: Slavko Gajin.