„Îngerul păzitor” al buturilor ploieştene, portarul Peterson Pecanha îşi încheie contractul cu Petrolul pe 8 iunie, experimentatul goalkeeper fiind  liber să semneze cu cine vrea.

O ultimă ofertă pentru portar vine din partea grupării ASA Târgu Mureş unde Dan Petrescu este gata să vină ca antrenor. Acesta şi-a exprimat dorinţa ca acolo unde va merge să fie luat şi portarul brazilian, pe care îl apreciază foarte mult.

De asemenea, Pecanha a primit o ofertă tentantă de a continua şi la Petrolul, urmând ca acesta să dea un răspuns până la reunirea lotului, actualul management al lupilor contând pe o reînnoire a contractului cu goalkeeper-ul brazilian.