Trei echipe se bat pentru locul al treilea în campionat. Petrolul, Astra şi CSU Craiova, fiecare separate de câte un punct.

Oficialii Petrolului au subliniat mereu importanţa poziţiei a treia, care aduce bani în plus la buget, comparativ cu locurile patru sau cinci.

Pentru locul al treilea obţinut în stagiunea precedentă, Petrolul a încasat, anul acesta, din drepturi de televizare, potrivit unui articol publicat de Prosport în septembrie 2014, aproximativ 2.375.000 de euro.

Următoarea clasată, Dinamo, a primit 2.121.000, în timp ce echipa de pe locul al cincilea, CFR, a luat aproape 1.800.000 de euro. Banii au fost viraţi în două tranşe, ultima la începutul returului.

Diferenţa între locul 3 şi 4 este de 253.811 euro. Cum, teoretic, Petrolul poate termina chiar pe locul al cincilea, pierderea ar fi mai mult decât dublă, 593.174 euro.

Faţă de sezonul precedent, sumele sunt mai mici deoarece baremele pentru arbitri şi observatori sunt luate direct din drepturile tv.

Foto grilă: prosport.ro