Lăsând la o parte implicaţiile meciului la lupta pentru titlu, Petrolul joacă la Târgu Mureş pentru consolidarea locului al treilea care i-ar aduce beneficii financiare importante faţă de locul al patrulea.

Sinescu este de părere că principalul pericol vine din centru, acolo unde evoluează N’Doye şi Mureşan. “Este un meci pe care ambele echipe îl joacă într-un context aparte. Se întâlnesc o echipă redutabilă pe teren propriu şi una neînvinsă în deplasare. ASA este o echipă care are un fundament solid, cu jucători cu experienţă care pot face faţă tensiunii. De la mijloc în sus, sunt jucători au o calitate remarcabilă, care vor să-şi treacă în palmares un titlu. Trebuie să acţionăm unitar şi să blocăm acerste guri de tun de care dispune ASA. Mureşan şi N’Doye sunt fotbalişti care dispun de ştiinţă tactică şi orice minge descoperită aici poate declanşa oricând pericol mare. Greu de contracarat vor fi şi eventualele sclipiri ale unor fotbalişti precum Zicu sau Hora. Indiferent de rezultat, trebuie să facem o bună propagandă fotbalului românesc. Pentru noi, miza este ocuparea unui loc care să asigure clubului un aport financiar suplimentar”, a declarat antrenorul Petrolului.

Partida ASA Târgu Mureş - Petrolul este programată sâmbătă, de la ora 21.00.