Antrenorul Mircea Rednic a solicitat o discuţie cu oficialii Petrolului. Întrevederea cu Andi Crângu se desfăşoară în această după-amiază. Impresia generală este că tehnicianul doreşte rezilierea contractului, însă Rednic a dat unele declaraţii prin care dezminte că vrea să plece.

Ciudat, pentru că întreaga situaţie duce, logic, la o schimbare de antrenor: rezultatele negative nemaiîntâlnite la Ploieşti, dar şi afirmaţiile făcute de Rednic în ultima vreme la adresa conducerii.

Pe de altă parte, dacă el nu vrea să-şi dea demisia, n-ar fi o idee rea ca reprezentanţii Petrolului să încerce o despărţire în termeni amiabili. Este clar că Rednic, deşi nu este un antrenor rău, nu mai poate face acum mare lucru pentru echipa ploieşteană. Şi că o schimbare are şanse importante să fie benefică.  

Cât despre Teja, acesta aşteaptă un semn din partea Petrolului. Era vorba să vină din vară, însă, cu siguranţă, nu va refuza o eventuală ofertă pe care ar primi-o acum. “Am discutat cu cei de la Petrolul. Era vorba despre un acord din vară. Ştiu că m-a propus Rednic acolo, dar eu credeam că el va rămîne pînă la finalul sezonului. Acum aflu că ar putea pleca zilele astea. Cu siguranţă vom relua discuţiile, eu îmi doresc să merg la Ploieşti, dar vedem ce va fi”, a spus Teja pentru gsp.ro.