În arta se spune că cine nu a avut talent, s-a făcut critic. Se pare că acelaşi lucru este valabil şi în fotbal, cu privire la antrenori.

După ce a reuşit să „semneze” cinci înfrângeri la rând pe Ilie Oana, Mircea Rednic se pare că s-a transformat în „trompeta” clubului. Într-un crescendo permanent, Rednic critica tot ce mişcă pe la Ploieşti, începând cu jucătorii, cu managementul clubului, mai puţin cu suporterii pe care nu vrea să-i stârnească mai mult decât a făcut-o jocul echipei. A tăiat şi a spânzurat în lot, rămas fără piesele de valoare. Nici azi, după meciul cu ultima clasată, Oţelul Galaţi, încheiat cu un 1-1 norocos pentru ploieşteni, Rednic nu şi-a găsit vreo vină, aruncând găleţile cu rahat tot în capul jucătorilor.

După ce a rămas să „ajute” Petrolul în cursa sa spre autodemolare, Rednic a declarat, nici mai mult, nici mai puţin, la interviul de la sfârşitul meciului, vizibil iritat : „Când nu-şi primesc salariile jucătorii sunt concentraţi, ştiu să se plângă. Când trebuie să joace nu mai sunt aşa concentraţi. Ăştia sunt jucătorii pe care i-am găsit. Mai sunt patru etape şi trebuie să facem totul posibil să rămânem pe locul 3. Am băgat un jucător, i-am spus unuia să stea la bară şi mi-a zis că nu vrea, că îi e frică să nu cadă pe el!”.

Ca o fi sau nu adevărat, vorba cântecului, nu vom şti niciodată. Însă toată lumea aşteaptă momentul în care Rednic va recunoaşte că a fost o mână păguboasa la club. Nu pentru el, ci pentru Petrolul.

Dacă tot ai pretenţii să ţi se spună „Mister”, ar trebui să cunoşti şi faptul că respectul jucătorilor nu se câştigă cu invective şi vorbe de ocară şi ca rufele se spală în familie. Pentru că, altfel, Mister devine Nea ! Şi nu este mereu măgulitor.