Au mai existat cazuri în care unii dintre fotbalişti au avut probleme cu vizele de intrare într-o ţară sau în alta şi au ratat meciuri importante ale echipelor din care făceau parte. Dar nu am mai auzit ca jucătorii care nu aveau viza respectivă să fie lăsaţi baltă, pe principiul : Vii şi tu cu următoarea cursă!

Ei bine, prima participarea în cupele europene a formaţiei Astra, fostă rivală locală a Petrolului, a prilejuit şi un episod demn de cascadorii râsului. Fatai a mers cu echipa la aeroport, pentru deplasarea pe care Astra o are programată în Slovenia, contra lui Domzale, chiar dacă nu avea viza necesară. Astfel, golgheterul grupării a fost  pus în neplăcuta situaţie de a fi lăsat cu ochii în soare, în vreme ce stafful şi colegii de la Astra Giurgiu şi-au văzut de drum.

La un club cu pretenţiile Astrei, o situaţie de acest gen este chiar penibilă. Şi, ca să fie tacâmul complet, giurgiuvenii au anunţat că încearcă să-l aducă, totuşi, şi pe Fatai în Slovenia, în timp util pentru a putea evolua contra lui Domzale. S-o fi supărat patronul Niculae?