Este un trofeu în joc şi asta spune totul! Aceasta este esenţa declaraţiilor antrenorului Mircea Rednic înaintea meciului cu FCSB din prima manşă a semifinalelor Cupei României.

Tchite va debuta oficial mâine, pe stadionul Ilie Oană, tehnicianul lupilor admiţînd că-l forţează pe belgianul venit de câteva zile pentru că nu are alte soluţii viabile în atac. În locul lui Filip, suspendat, va evolua Laurenţiu Marinescu.

Cel mai important lucru pentru partida tur ar fi ca Petrolul să nu primească gol. În cadrul conferinţei de presă organizate joi, Rednic a spus că şi-ar dori să se joace calificarea încă de la meciul pe stadionul Ilie Oană, dar că are îndoieli că se va întâmpla aşa.

Iată ce a declarat Mircea Rednic:

“Este un trofeu în joc, ne dorim foarte mult să-l câştigăm. Suntem pregătiţi pentru a aborda aceste două jocuri. Calificarea se poate juca şi mâine şi în retur. Mi-aş dori, evident, să fie la primul meci, dar nu cred că se va întâmpla asta. Am văzut Steaua (n.r. – FCSB) în meciul cu Craiova. Este o echipă foarte bună, iar Prepeliţă este un jucător important la mijlocul terenului.

Sunt mulţumit de cele două victorii din campionat, dar nu şi de joc. Am suferit în atac, sper ca odată cu venirea lui Tchite, lucrurile să se schimbe. Nu este sută la sută din punct de vedere fizic, dar măcar 60, 70 de minute cred că poate juca. Cred că vom avea de câştigat prin experienţa lui”.