Luni, jucătorii Petrolului şi echipa tehnică vor participa la o şedinţă cu conducere clubului, la care va fi chemat şi un reprezentant al administratorului judiciar care se ocupă de procedura de insolvenţă. Iniţitiva este, în mod cert, binevenită, fiind menită a dezamorsa situaţia tensionată.

Lupii s-au întors vineri din Antalya şi sunt aşteptaţi luni, de la ora 11.00, la stadionul Ilie Oană.

Toată săptămâna, elevii lui Mircea Rednic vor efectua câte un singur antrenament pe zi.

Cei din staful tehnic vor trebui să meargă în recunoaştere pentru a stabili cea mai bună variantă pentru teren de antrenament.

Din fericire, se pare că vremea va ţine cu fotbalul. În cazul în care terenul de la Crângul lui Bot se prezintă în condiţii bune, lupii se vor pregăti aici. Dacă nu, poate fi luată în calcul şi varianta deplasării la complexul de la Buftea, acolo unde ploieştenii s-au mai antrenat în perioadele cu vreme rea.