Antrenorul Mircea Rednic a declarat, după meciul pierdut cu ŢSKA Sofia, că jucătorii care nu mai doresc să facă parte din lotul Petrolului să acţioneze în consecinţă şi să plece.

“Sunt mulţumit de la meci, nu sunt îngrijorat. Nu poţi fi mulţumit când pierzi, dar ţinând cont de situaţie, e bine. E bine şi că nu sunt accidentări. ŢSKA are o echipă bună. Sunt mai mulţumit decât de meciul cu Levski.

Ocazii avem, lipseşte golul. Trebuie neapărat să aducem un atacant. Nu ne putem baza pe un jucător de 18 ani.

Nu trebuie să ne bazăm pe Tamuz, el revine cam peste două luni. Suntem în discuţii avansate cu un atacant, dar sunt ceva probleme. O să fie greu cu atacanţii pe care îi avem, dar nu imposibil.

Într-o săptămână eu încep campionatul şi mai sunt jucători care vorbesc de un transfer. Se vorbeşte de Geraldo dacă rămâne, ăla pleacă, nu pleacă, plus problema cu insolvenţa. Dar când vom ajunge acasă vor fi discuţii. Cine vrea să plece să plece. N-are rost să stăm aici şi să nu fim concentraţi la maxim. Până pe data de 23 îmi mai fac probleme, când e ultima zi de transferuri.
Petrolul nu moare, suporterii sunt alături de echipă şi îi rog să rămână în continuare alături de echipă", a spus Mircea Rednic, la Dolcesport.