Secţia de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal anunţă organizarea, la Ploieşti, a celei de a şaptea ediţii a Turneului Internaţional FIG „Spring Cup” ce se va desfăşura în perioada 22 – 24 mai 2015 la Sala Olimpia.

Clubul Sportiv Municipal este primul şi singurul club din România care deţine acreditarea Federaţiei Internaţionale de Gimnastică pentru acest eveniment competiţional internaţional. În România doar Federaţia Română de Gimnastică Ritmică deţine licenţă FIG pentru „Irina Deleanu Cup”, competiţie ajunsă la a XIV-a ediţie şi care se va desfăşura, anul acesta, paralel cu etapa de Cupă Mondială de la Bucureşti, la începutul lunii aprilie.

Licenţa obţinută de CSM Ploieşti pentru “Spring Cup” reprezintă pentru participanţi o garanţie a organizării şi derulării competiţiei în conformitate cu regulamentul tehnic internaţional în domeniu, unanim acceptat de Federaţiile Internaţionale afiliate la FIG.

Organizatorii competiţiei, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, Federaţia Română de Gimnastică Ritmică şi Primăria Ploieşti au demonstrat de nenumărate ori până acum că acest parteneriat este unul de succes – dovadă stând cele douăsprezece eveniment – opt naţionale şi patru internaţionale organizate împreună în perioada 2009 – 2014.

Ajuns în prima linie a oraşelor importante ale lumii care susţin sportul de performanţă: Kiev (Ucraina), Calais şi Corbeil-Essones (Franta), Pesaro (Italia), Portimao (Portugalia), Sofia (Bulgaria), Moscova (Rusia), Minsk (Bielorusia), Tokio (Japonia), Ploieştiul este pregătit pentru o competiţie de înaltă ţinută organizatorică, tehnică şi artistică!