Antrenorul interimar al echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a lăsat să se înţeleagă că remiza din faţa Petrolului reprezintă un rezultat bun pentru gruparea bucureşteană. În zi de graţie, Petrolul este cea mai bună echipă din campionat, peste Steaua, a punctat dinamovistul.

„Este un egal împotriva unei formaţii foarte bune, care are în echipă jucători de o calitate individuală foarte bună, peste media campionatului. Este meritul băieţilor pentru felul în care au jucat. Până la urmă a fost un meci frumos, dar fără goluri. Din păcate nu ne ajută foarte mult acest egal, dar trebuie să luăm partea bună a lucrurilor. Din punctul meu de vedere, atunci când prinde o zi de graţie, Petrolul este cea mai bună echipă din campionat”, a declarat Dănciulescu.

De părtea cealaltă, Gheorghe Mulţescu a remarcat efortul depus de jucători în condiţii grele. “Vreau să felicit ambele echipe pentru efortul depus în condiţii vitrege, pe un frig pătrunzător şi pe teren moale. Rezultatul nu ne ajută pe noi, dar este un punct în deplasare, obţinut după un meci în care nu am luat gol. Dinamo a închis meciul la centru, au jucat pe contre şi au fost aproape să profite de greşelile noastre”, a declarat Gigi Mulţescu, la Look TV. “CFR-ul s-a împiedicat pentru că a jucat cu ultima clasată, dar noi am evoluat în faţa unei echipe foarte bune. Cu o concentrare mai mare puteam câştiga acest meci. Sper în ultima etapă să urcăm pe locul doi. Trebuie să facem un meci bun, dar şi CFR-ul trebuie să facă un pas greşit”, a mai spus tehnicianul Petrolului.

Petrolul a remizat duminică, scor 0-0, cu Dinamo, în deplasare.