Lupii au câştigat cu scorul de 2-0 amicalul cu Oţelul Galaţi. La finalul partidei disputate sâmbătă, pe stadionul Ilie Oană, antrenorul Gheorghe Mulţescu s-a declarat mulţumit de joc. Răspunsurile sale au fost, de fapt, mult mai atent alese decât la precedentele interviuri în care s-a grăbit să-şi desfiinţeze jucătorii.

”A fost un antrenament reuşit, un test util pentru ambele formaţii. Ne-a făcut foarte bine acest joc, aşa am putut să-i văd mai mult şi le-am dat şanse şi fotbaliştilor care au evoluat mai puţin. Sunt mulţumit de modul în care a evoluat echipa, de implicarea şi efortul băieţilor, mai ales că veneam după 3 zile în care s-au făcut câte două antrenamente. Sperăm să gestionăm cât mai bine acest final de an, iar din acest moment ne gândim deja la meciul cu ASA Tg. Mureş, pe care ne dorim foarte mult să-l câştigăm”, a spus tehnicianul Petrolului, conform fcpetrolul.ro.

Şi pentru Oţelul, amicalul disputat pe stadionul Ilie Oană a picat bine.”Acest amical ne-a ajutat să ne păstrăm ritmicitatea în privinţa jocurilor. Au fost câţiva fotbalişti în probe pe care am avut prilejul să-i urmăresc, iar una peste alta am făcut un antrenament bun. Ne gândim cum să acumulăm cât mai multe puncte în aceste 3 etape rămase, asta e cel mai important pentru noi”, a declarat şi Tibor Selymes.