Perspectiva ca Gigi Mulţescu să fie antrenor al Petrolului în 2015 este una acoperită de o pâclă foarte groasă! Asta se întâmplă, în general, cu antrenorii care pierd încrederea jucătorilor. Chiar dacă toată lumea care este lângă echipă ştie lucrul acesta, prea puţini o recunosc deschis. Dar este clar că nemulţumirile jucătorilor legate de metodele de antrenament, de programul antrenamentelor, de intensitatea acestora, dar şi de modul în care este alcătuită echipa sunt reale şi nu pot duce decât la un deznodământ previzibil.

Ignorarea unora dintre fotbaliştii aflaţi în lot, faptul că nu există discuţii individuale cu fotbaliştii, în care să li se explice ceea ce trebuie să joace, în opinia antrenorului, sunt alte argumente pentru perceperea reală a situaţiei de la Petrolul. Mulţescu a procedat la fel şi în precedentul mandat la Petrolul, atunci când tot jucătorii au apăsat pedala de acceleraţie a plecării lui Mulţescu. Petroliştii adevăraţi ştiu asta!

Faptul că echipa a câştigat entuziasmant ultimul meci arată, poate, că jucătorii s-au descătuşat, ştiind, probabil, că vor scăpa de Mulţescu.

Singura dilemă realistă este bazată pe data la care va avea loc schimbarea.

Dacă fotbaliştii vor avea liniştea necesară înaintea celor mai importante meciuri din acest final de an, este foarte posibil ca Petrolul să rămână în obiective. Dacă nu, există riscul ca petrolul să rateze Cupa României şi să piardă puncte importante în lupta din campionat.

Este o situaţie care pare roz, când te uiţi la ultimul rezultat, dar care este albastră, dacă eşti la curent cu adevăratele relaţii dintre antrenor şi jucători.

Este evident faptul că entitatea FC Petrolul nu va putea accepta prezenţa unei astfel de situaţii până când nu se va cunoaşte, clar, viitorul antrenor. Este şi de înţeles, de altfel! Dar varianta cu Mulţescu la Petrolul până la finele campionatului nu prea se mai vede prin pâcla foarte groasă care o acoperă!