Antrenorul Gheorghe Mulţescu a decis să-l schimbe .pe Haddad la doar 32 de minute de la începerea jocului cu Universitatea Cluj. Fotbalistul israelian legitimat de puţină vreme s-a dus direct la vestiare, nu înainte de a-i arunca câteva vorbe tehnicianului. Conform comentatorilor de la LookTv, la pauză, Haddad s-ar fi certat cu antrenorul secund Yuksel Yesilova.

Interesant este faptul că Mulţescu nici nu l-a vrut pe Haddad la echipă. El anunţase, după meciul amical cu Viitorul, că mijlocaşul nu va fi legimat. Ulterior, a spus că fotbalistul jucase accidentat. Mulţescu a recunoscut apoi că s-a pripit în declaraţii.

Despre aventura de o jumătate de oră a lui Haddad la Cluj, Mulţescu a fost din nou tranşant: “I-am spus să facă ceva. Cred că nu a înţeles, nu puteam continua cu el. Am folosit un 4-3-3 şi el trebuia să ajungă şi mai în margine”, a declarat Mulţescu, după meci.

Fotbalistul care l-a înlocuit pe Haddad, Priso, a jucat în maniera obişnuită. Slab, adică.