Contrar aşteptărilor, scorul la pauză în meciul dintre Petrolul şi Oţelul Galaţi este 0-0. Fără să aibă un joc de excepţie, lupii au dominat totuşi ostilităţile. Nici n-a fost prea greu, având în vedere că Oţelul se află pe ultimul loc în clasament şi antrenorul Tibor Selymes mizează pe contraatac.

Ploieştenii şi-au trecut în cont câteva ocazii mari. În primul rând, o bară a lui Tamuz, fază la care mingea a sărit la Astafei, însă fotbalistul Petrolului, surprins, a reluat pe lângă poartă (8). Apoi, Geraldo a reluat defectuos, cu capul, o centrare trimisă din corner de Pablo De Lucas (26). Cea mai frumoasă fază a primei reprize a fost reuşită de Juan Albin. Mijlocaşul lupilor a preluat mingea superb, la 18 metri, şi a şutat violent, din poziţie centrală, peste transversală.

Primul act s-a încheiat cu o nouă ocazie a galben-albaştrilor: De Lucas a centrat perfect pentru Astafei, însă acesta a trimis, cu capul, la un metru de bara din dreapta lui Hotoboc.

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a fost obligat să efectueze prima schimbare în minutul 26. Laurenţiu Marinescu a suferit o întindere, nu a mai putut continua şi a fost înlocuit cu Filip.