Potrivit unui comunicat al IJJ, nu mai puţin de 46 de susţinători ai echipei de fotbal Petrolul Ploieşti au interdicţie de a pătrunde pe stadioane la meciurile de fotbal, în urma sancţiunilor contravenţionale complementare primite pentru încălcarea prevederilor Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţiile sportive.

"Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor lua măsurile necesare pentru identificarea 'interzişilor' la porţile de acces, în eventualitatea în care vor încerca să intre pe stadion pentru a-şi susţine echipa favorită" se arată în comunicat.

Potrivit legii, dacă vreuna dintre persoanele care are interdicţie va încerca să pătrundă sau va fi depistată în incinta stadionului, jandarmii îi vor întocmi dosar penal, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Petrolul joacă mîine, de la ora 18.30, la Botoşani, împotriva echipei Rapid Suceava, in optimile Cupei României.

Sursa: agerpres