Diferenţa între expresii o dă tenta peiorativă. Iar această tentă este provocată de reacţia jucătorilor, care simt repede care este apelativul pe care trebuie să-l atribuie unui antrenor sau altuia. Actualul tehnician al Petrolului este mai mult Nea Gigi decât domnul Mulţescu. Pentru că e corect, în esenţă.

Petrolul stă bine în clasament, este pe locul al treilea şi are o perspectivă interesantă în următoarele jocuri, evoluând în cupă cu Rapid Suceava şi în campionat cu Oţelul, pe Ilie Oană. Meciuri în care echipa va face scor, probabil. Dar iar ne vom minţi, pentru că adversarii sunt debili. Dar, dacă se vrea progres, trebuie privit totul cu realism, nu cu simpatie, atunci când nu e cazul.

Mulţescu a declarat, de când a venit la Petrolul, că echipa va avea un spirit ofensiv pronunţat, pentru că lui aşa îi place să se joace fotbalul. Şi a încercat să aplice chestia asta cu obstinaţie, fără să analizeze foarte atent ce presupune modificarea sitemului de joc. Cel puţin aşa a dat senzaţia.

Nu a luat în calcul, însă, faptul că aceste modificări afectează în mod evident jocul echipei.

Pentru că, dacă suntem sinceri şi vrem să vedem ceea ce trebuie îndreptat în exprimarea echipei, Petrolul nu a jucat formidabil nici cu Viitorul, nici cu Gaz Metan, nici cu Ceahlăul şi nici cu Astra. Prestaţiile echipei au lăsat de dorit, echipa nu joacă, acum, ca o formaţie care vrea să fie campioană.

Jocul cu Astra a evidenţiat, o dată în plus, faptul că echipa nu are spirit ofensiv. În ciuda sistemului 4-4-2 în care a început şi această partidă.

Tamuz a avut o ocazie graţie unui şut bun, din afara careului, dar ocazia nu a apărut după vreo fază lucrată. Astafei a avut o şansă imensă de a marca, în minutul 56, după o intercepţie a lui De Lucas, dar nici de această dată nu a fost vorba despre vreo acţiune colectivă. Apoi, acelaşi Astafei, a ratat ultima mare ocazie a Petrolului, singur cu portarul, dar nici de această dată nu a fost vorba despre vreo fază colectivă, ci despre o acţiune individuală a lui Teixeira, care a driblat trei adversari şi i-a pasat decisiv lui Astafei. Astea au fost marile şanse de gol ale Petrolului în meciul de aseară. Puţin, foarte puţin, pentru o echipă care este ofensivă, în opinia antrenorului.

De ce nu a pus Petrolul mai multe probleme pe faza de atac ştie doar Nea Gigi. Sau ar trebui să ştie. Cert este faptul că de când joacă “ofensiv”, Petrolul a marcat doar 3 goluri în ultimele trei meciuri, dintre care două pe teren propriu cu adversari modeşti, Ceahlăul şi Gaz Metan. Aseară, cel puţin, atât de ofensiv a jucat Petrolul încât cel mai bun om a fost Pecanha!

Nu-i bai, e bine că l-aţi câştigat pe Filip!